MESAJ DE LUAT ÎN CONSIDERARE!

Informaţiile şi documentele prezentate în această pagină nu este permisă a fi preluată de către alţi utilizatori doar şi numai în cazul când menţionaţi sursa (adresa acestui blog) cum de altfel, ne inspirăm cu toţii. Să respectăm legile universale şi pe Lemurieni!

METODE SI PRACTICI PENTRU CEA DE-A CINCEA DIMENSIUNE








TELOS – Volumul - III


Noi, Maestrii Luminii, va oferim, prin invataturile simple cuprinse in aceasta carte, toate informatiile de care veti avea vreodata nevoie pentru a parcurge – cu Usurinta, Gratie si Uimire – tot drumul catre Inaltarea voastra.

Acum depinde de voi ce veti face cu ele. Le veti citi, oare, doar o data sau de doua ori si apoi veti spune: “Este un material interesant” si poate le veti discuta impreuna cu prietenii, dar veti neglija sa integrati cu adevarat aceasta intelepciune minunata, in viata de zi cu zi, pentru a deveni, in acest moment, intruparea Divinitatii voastre? Sau veti purta aceste informatii in Inima, studiind profund si cu un angajament total, solutiile simple dar magice care vor duce la evolutia constiintei voastre, pana la nivelul unei fiinte din cea de-a cincea dimensiune? Veti face asta, inainte de a ne vedea fata in fata si pana ce veti fi invitati in Sala Inaltarii?

Depinde de voi, preaiubiti copii ai inimilor noastre; aveti acum toate informatiile! In timp ce va insusiti in inima aceste Invataturi pline de Intelepciune – simple, dar nepretuite – noi va asteptam de partea cealalta, pentru a va primi in bratele Iubirii!

Adama, Ahnahmar si Zeia Lemuriana

DEDICATIE

Cu iubire si respect profund, dedic aceasta lucrare lui Dumnezeu, Creatorul Suprem al Tuturor Lucrurilor si al Pamantului, zeita planetara, pentru a ajuta, in felul meu, la extinderea ampla a Luminii, care trebuie sa se desfasoare aici pentru evolutia omenirii catre o constiinta de dimensiunea a cincea.

De asemenea, dedic aceasta carte familiei mele spirituale din Telos, lui Adama si Ahnahmar, fiicei mele Eliah si fiului meu Variel, cei doi copii ai mei din Telos, care sunt inca acolo si pastreaza Flacara Iubirii, inca din timpul Lemuriei. Mai dedic aceasta carte si ierarhiei spirituale a acestei planete si Lordului Maitreya, Christul panetar.

Ii invit pe toti cei care citesc acest material, sa il integreze in inima lor, sa accepte schimbarile profunde care trebuie sa aiba loc in fiecare dintre noi, pentru a ajunge la constiinta celei de-a cincea dimensiuni si sa fie intruparea intregii noastre Divinitati, aici, pe Pamant. Imaginati-va, doar, cum va fi cand noi toti cei de aici vom pasi pe Pamant, in deplina putere a esentei noastre Divine si in nelimitarea Maestilor Inaltati!


CUVINTE DE MULTUMIRE


Doresc sa-mi exprim adanca recunostinta fata de toti prietenii mei din intreaga lume, care au sprijinit iesirea la suprafata a Misiunii lemuriene si fata de toti aceia care au publicat aceasta lucrare importanta, in limba tarii lor.

In special vreau sa-mi exprim cea mai profunda recunostinta fata de toti membrii Fundatiei World Wide Telos din Montreal, care au muncit fara preget la crearea structurilor necesare pentru pregatirea uriasei expansiuni din constiinta umana, care se preconizeaza a avea loc in anul 2008. Ii multumesc in special lui Line Ouellet, presedintele fundatiei, care, in ultimii trei ani, a muncit si si-a daruit timpul liber, multe ore pe saptamana, pentru a asigura succesul si continuitatea misiunii Fundatiei Telos.

De asemenea, doresc sa-i multumesc lui Gaston Tempelmann, presedinte al Telos-Franta, care si el munceste fara preget, pentru a ajuta si pregati expansiunea Misiunii lemuriene in Franta si in Europa, in urmatorii ani.

Fara voi toti, miracolele Iubirii care se manifesta acum, prin restabilirea legaturii noastre cu familia telosiana si pregatirea pentru iesirea ei la suprafata, nu ar fi putut exista in modul minunat in care apar acum. Toti simtim din ce in ce mai mult realitatea iubirii si sprijinului lor. Fata de voi toti, imi exprim cea mai profunda recunostinta si prietenie eterna.


PREFATA
AHNAHMAR SI ADAMA

Va salut azi, in Iubirea si Lumina Creatorului nostru. Eu sunt Ahnahmar, preaiubitul Aureliei si membru al Consiliului Varstnicilor din Telos. Langa mine sta Adama, Inalt Preot al Telosului si forta conducatoare in misiunea noastra de a reuni totul cu energiile Lemuriei. Acum auziti vocea mea, deoarece doresc ca toti sa recunoasca frecventa uniunii Divine pe care o impartasesc cu Aurelia.

Impreuna cu Adama, ofer binecuvantari infinite tuturor care citesc aceste pagini si tuturor celor cu care ei isi vor imparti energia. Ne bucuram astazi pentru prea iubita noastra Aurelia, pe masura ce suntem martorii ei spre evolutie si noi descoperiri. Ea transforma in propria ei inima toata intelepciunea pe care o descopera – si apoi o prezinta lumii. Pentru asta o respectam in mod deosebit.

Impreuna, energiile noastre creeaza o trinitate de expresie, intrucat suntem aspecte ale aceluias suflet. Toti am salasluit in inima Muntelui Shasta, de-a lungul multor vieti. Sufletele noastre sunt unite impreuna, intr-o misiune de Lumina – aceea de a impartasi tuturor celor de pe Mama noastra Pamant invataturile si, mai important decat atat, vibratia Inimii Lemuriei. Eu si cu Adama facem asta de o parte a valului, iar Aurelia de cealalta.

Exemplul ei poate fi recunoscut de inimile fiecaruia dintre voi. De-a lungul anilor, ea a auzit suferinta si strigatele omenirii si a facut efortul de a oferi sprijin si intelepciune.

Acum sunteti cu totii pregatiti sa ajutati, la randul vostru – si, cu mare iubire si compasiune, noi va oferim cunoasterea si sprijinul nostru.

Calea Aureliei din aceasta viata este la fel cu a voastra. Ea se straduieste sa integreze in planul fizic care trece de la a treia la a cincea dimensiune, adevarurile iubirii si fratiei, pe care le cunoaste in inima ei. Adevarurile ei sunt si adevarurile noastre si ale voastre – pentru ca noi suntem Unul.

Cu multa blandete, noi recunoastem intensitatea emotiilor existente in dimensiunea voastra. Intelepciunea pe care v-o transmitem in acest volum consta din adevarurile simple – adevaruri de viata, pe care le traim in fiecare moment in dimensiunea noastra. Sufletele noastre sunt unite cu ale voastre in Inaltarea Pamantului si a tuturor taramurilor care se afla la suprafata si in interiorul lui. Va imbratisam cu drag, pentru a va usura drumul in aceasta calatorie si pentru a echilibra tot ceea ce sta in calea acestei mari tranzitii.

Va cerem sa impartasiti cu Aurelia noastra, adevarul si iubirea inimilor voastre, pe masura ce ea calatoreste pe planeta, facand lucrarea Lemuriei. Ea este suflet unic si vesel, a carui daruire reprezinta o oglinda vie, pentru noi toti. Chemati-ne ori de cate ori aveti nevoie, sau cand doriti. Nu ne desparte decat o respiratie. Cu multa iubire si recunostinta!

(Transmis prin Beth Iris, intrupata in Telos ca Celestia, sora lui Adama)








In aceasta perioada de mari transformari ale Pamantului, cel de-al treilea volum va este oferit cu multa iubire si multa dorinta de a da ajutor, din multele taramuri de Lumina din Telos si de dincolo de el. Sunt sigur ca ati observat faptul ca aceste schimbari au inceput deja, cu scopul de a va purifica si transforma planeta, pe drumul Ei catre implinirea destinului Sau glorios. Lasati ca aceasta purificare a Pamantului sa aiba loc, deoarece este extrem de necesar ca “Mama” sa-si reinnoiasca trupul care a fost atat de pangarit.

Materialul prezentat aici este destinat sa va extinda in continuare inima si mintea, catre un nivel nou al starii Christice si al desavarsirii. Daca alegeti sa evoluati odata cu destinul Pamantului si sa va ridicati nivelul constiintei, pentru a putea trai intr-o lume de Iubire si Lumina pura, este mai imperativ ca niciodata sa va treziti la perceptia adevaratei voastre Divinitati si sa faceti din aceasta o prioritate si cel mai important scop al vietii voastre. Trebuie sa intelegeti pe deplin ce inseamna sa devii o fiinta inaltata, ca si starea de constiinta si responsabilitatile care o insotesc. Jucati de prea mult timp jocul separarii si al karmei. Prea multi dintre voi sunt inca stapaniti de nenumarate iluzii in ceea ce priveste nivelul de constiinta la care trebuie sa ajungeti, ca sa puteti deveni pe deplin intruparea Divinitatii voastre si sa va impliniti dorintele inimii, pentru aceasta sublima alchimie a sufletului, pe care o aduce Inaltarea.

Trebuie sa pregatiti Gradina Inimii voastre pentru a deveni cetateni galactici constienti si responsabili, care se vor alatura, ca egali, fratilor si surorilor din Stele. Trebuie sa smulgeti din aceasta gradina tot ceea ce nu este Iubire Divina perfecta si transformata, trezindu-va complet – cu fermitate si consecventa – constienta adevaratei voastre naturi de fiinte Divine. Va trebui sa restabiliti, intr-o deplina “Unitate si Abandonare”, legatura cu Sursa, Creatorul Tuturor, Inima de Iubire si Lumina pura. Aceasta va va elibera, preaiubitilor. Toti aceia dintre noi care au transmis mesaje pentru cel de-al treilea volum, au atins deja acest nivel de Iubire; si, cu multa compasiune si smerenie, incercam sa va aratam cum puteti ajunge si voi la el.

Iubita noastra Aurelia nu a putut transmite acest material, pana cand nu a reusit sa dobandeasca si sa atinga, in gradina propriei Inimi, o intelegere mult mai inalta a nivelului de Iubire si Abandonare necesar pentru a intra in lumea “Unimii”. Ea a fost de acord ca, in aceasta carte, sa prezinte cateva dintre dialogurile avute cu noi, despre propriile dificultati si frustrari traite in atingerea nivelului ei de acum. A fost de acord sa faca asta si sa-si dezvaluie stradaniile facute in beneficiul vostru. Acest lucru vrea sa va arate ca, daca o persoana poate ajunge aici – si voi, ceilalti, puteti.

In fond, desi problemele si dificultatile voastre se manifesta in multe moduri, ele izvorasc din aceleasi cauze fundamentale. Divinitatea din fiecare dintre voi – care nu este complet trezita – reprezinta o celula de Iubire pura din Inima Creatorului. Nu ati fost separati niciodata. Suntem foarte recunoscatori persoanei care ne transmite mesajele, pentru eforturile pe care le-a facut de a elimina buruienile din Gradina propriei Inimi si a Sufletului, ca sa poata scrie despre asta si sa va ajute pe toti sa faceti inca un pas pe propria cale catre “Soarele Divinitatii” din voi.

In cartea a treia veti mai gasi si cateva instrumente utile pe care le puteti folosi, cum ar fi meditatiile in templele eterice si activarile. De asemenea, veti gasi protocoluri si coduri etice pe care trebuie sa le adoptati pentru a fi admisi, in final, in marea “Sala a Inaltarii”. Aceasta carte va ofera urmatorii cativa pasi pe care trebuie sa-i faceti, pentru a putea sa va alaturati noua, in mod constient, dar si multe altele … Sa stiti, iubitilor, ca, in timp ce veti citi materialul nostru, vom fi acolo pentru a va ajuta. Inimile noastre tanjesc, la fel de mult ca ale voastre, sa fim din nou impreuna, in maretia Fratiei Luminii. Va indemnam acum sa parcurgeti intregul drum spre “casa”, la Inima Iubirii, prin deplina abandonare in fata caii voastre unice si a Vointei Tatalui/Mamei Sfinte, a Tot Ceea Ce Exista.




Permiteti-mi sa inchei aceasta introducere, printr-un citat direct din Inima Creatorului:

“Pe masura ce deveniti din nou fiinte Christice, tot ceea ce veti simti va fi cea mai calda Iubire. Va cer sa priviti in inima si sa simtiti cat de mult va iubesc, pe fiecare in parte – si omenirea, in general. Fiecare om este atat de valoros, atat de minunat, atat de uimitor si unic! Inima mea cauta doar sa va arate acest lucru si sa va ofere Iubirea care este mostenirea voastra de drept. Abandonati-va in fata Iubirii, copii ai Inimii mele! Ea este constiinta Christica. In fond, ce este Christul? Este Iubirea mea vie! Si ce sunteti voi? Vehiculul Iubirii!

Adevarul Iubirii care sunt este o retea de Viata atat de puternica si atat de completa, atat de perfecta in natura ei holografica, incat totul este indragostit de tot ce exista. Asa ca va voi duce inapoi, la poarta eternului 'Acum'. Veti fi 'Acasa', doar atunci cand mintea voastra va fi in Unime si inima va va fi complet deschisa – iar in inima veti vedea doar Lumina. Gandurile si iubirea voastra sunt cele doua ingrediente ale schimbarii, purtate pe aripile energiei Vointei voastre. Lasati ca Vointa mea sa se manifeste complet in voi si venirea voastra Acasa va fi realizata intr-un mod bland si plin de bucurie si pace.

'Atitudinea de Recunostiinta', va alimenta motorul care va va duce acolo, cu atat de multa Gratie Divina! Fiti binecuvantati copiii mei dragi. Acum, va chem inapoi “Acasa”, in Inima mea, unde nu veti mai cunoaste niciodata suferinta si nici un fel de lipsuri si veti fi binecuvantati peste masura. Voi aseza la picioarele voastre toate Comorile Cerurilor! Asta voiesc eu pentru voi. Acestea sunt darurile pe care de-abia astept sa vi le ofer.”


Metode si Practici de Dezvoltare a Constiintei de Dimensiunea a Cincea







Volumul - III




Inima care bate in corpul vostru
este aceeasi cu Inima Lemuriei.
Ascultati-o si respectati-o.
Nu va lipseste nimic si
nu sunteti incapabili
sa deveniti aceasta Inima
cu intreaga voastra fiinta,
si sa vibrati la frecventa ei
in intreaga voastra stare de a fi

Capitolul 1 -


Adama si Consiliul Batranilor din Telos 
Multe binecuvantari voua, tuturor celor care cititi acest material. Eu sunt Adama, Inalt Preot in Telos
  
Va salut din nou, din inima, si va cer sa va alaturati noua in constiinta, pentru o intrunire cu intreg Consiliul Varstnicilor din Telos. Cunostintele adunate din experienta noastra si prezenta intelepciunii, castigata de toate sufletele noastre, sunt transmise in felul acesta, intregii societati din cultura noastra lemuriana. Ne adunam in mod regulat si tinem cursuri, desi preferam sa le numim “impartasiri”. Fiecare sedinta dureaza patru si sase ore, in timpul vostru. La inceputul fiecarei intruniri de acest fel, se stabileste intentia ca toata energia impartasita sa fie transmisa tuturor celor din comunitatea noastra.

Ne adunam ca fratii si surori, ca mentori si elevi, deoarece in acest mod impartasim unul cu celalalt profunzimile esentei noastre individuale.

Prin acest proces de impartasire, continuam evolutia si expansiunea constiintei noastre de grup, in unitate si iubire.

Astazi vrem sa va vorbim despre metodele si practicile pentru atingerea vibratiei dimensiunii a cincea pe care doriti acum sa o intelegeti, pentru a putea sa o accesati si voi, in realitatea voastra zilnica. S-a pus intrebarea: “De ce trebuie sa ne inaltam la dimensiunea a cincea?” Intelegeti ca exista pregatiri in constiinta si purificari care trebuie sa aiba loc. Dar, in esenta, in noua realitate care se stabileste acum la suprafata planetei voastre, dimensiunea a cincea nu este un loc unde va veti duce – ci, mai degraba, o stare de a fi la care veti ajunge si care va stabili, treptat, dimensiunea a cincea pe taramul vostru actual.


Cea de-a cincea dimensiune este o vibratie, sau, mai curand, o uniune de vibratii ce sunt reprezentate de energiile iubirii, increderii, compasiunii, credintei, Gratiei Divine si recunostintei, reprezentand o frecventa de cea mai pura forma.


Structurile si organizarea societatilor voastre in dimensiunea a cincea, decurg organic dintr-o integrare a acestor energii, de catre persoanele care locuiesc acolo. Comunitatea noastra din Telos oglindeste experienta noastra din dimensiunea a cincea, ca pe o revarsare a manifestarilor noastre combinate si intruchiparea acestor calitati intr-o comuniune stransa cu tot ceea ce ne inconjoara.

Nici noi nu ne-am nascut cu aceasta cunoastere si luciditate in constiinta noastra – si nici voi. Chiar si noile generatii de copii care sosesc in fiecare zi in dimensiunea voastra in tranzitie, nu o stapanesc pe deplin, desi ei sunt mult mai constienti decat erati voi, atunci cand ati sosit. Prin bucuria si calatoria acestei experiente a Pamantului, noi evoluam. Prin bunavointa acestei planete, evolutia face – si a facut parte – din experienta fiecarui suflet care s-a intrupat aici. Darul oferit de perioada in care traiti este ca acum va puteti trezi complet la starea voastra de desavarsire si puteti pastra aceasta constiinta pentru restul evolutiei sufletului vostru – indiferent daca alegeti sa va inaltati si sa ramaneti in aceasta intrupare, sau alegeti sa continuati ciclul reincarnarilor aici, sau oriunde in alta lume.

Dorim sa va impartasim metodele care au constituit nucleul evolutiei noastre spirituale. Noi urmarim aceste practici si astazi, si le impartasim copiilor nostri. Ele reprezinta o baza in calatoria noastra de expansiune constanta prin si catre Sursa Creatoare. Ele se bazeaza pe principiul ca toti suntem responsabili pentru propria noastra energie. Inainte ca acea constiinta unitara a celei de-a cincea dimensiuni sa poata fi complet integrata la nivel global, aceasta lucrare trebuie realizata la nivel individual, cu fiecare dintre voi. Aceasta este calea pe care fiecare persoana trebuie sa mearga pana la capat – si nimeni nu o poate face in locul vostru.

Cel mai important aspect al acestor practici este daruirea de compasiune si comunicare non-violenta prin ganduri, cuvinte, fapte si sentimente. Intr-adevar, compasiunea fata de sine reprezinta temelia trezirii spirituale, care este necesara daca cineva trebuie sa recunoasca si sa integreze aceasta vibratie a dimensiunii a cincea. Aceasta vibratie exista deja in jurul vostru, tot timpul. Pe masura ce insasi frecventa planetei se purifica din ce in ce mai mult, apare ca o resonsabilitate pentru experienta noastra umana, indiferent de dimensiunea in care traim, ca fiecare dintre noi sa-si purifice si sa-si acordeze propria vibratie.


Noi facem asta pentru evolutia Esentei noastre Divine si pentru binele suprem al tuturor taramurilor care exista la suprafata si in interiorul acestei marete planete, pe care o numim “Mama”. Aceasta este o responsabilitate solemna si Divina, care apasa greu pe umerii nostri si care ne acorda totusi o favoare fara egal in istoria Pamantului.


Acum, si voi puteti pasi ca niste maestri si mentori, chiar daca forma umana pare sa nu fie potrivita cu ceea ce va amintiti voi din alte vremuri si locuri, unde neingradirea si posibilitatile infinite erau din abundenta.

Va spuneam, cu tot adevarul pe care inimile noastre vi-l poate impartasi, ca, acum, acest moment prezent din istoria Pamantului este un moment al posibilitatilor infinite. Aceasta este cea mai magica perioada – de la sursa Divina cea mai inalta si pana la cel mai dens plan al realitatii voastre fizice. Stim si simtim cum inimile voastre le intampina pe ale noastre in acest adevar, desi mintile voastre inca se straduiesc sa inteleaga intreaga sfera de cunostinte pe care v-o impartasim. Mintile voastre mai au inca nevoie de ritual, de reguli si de dovezi incontestabile, inainte sa mai faca un pas pe acest drum. Asa ca, vom lucra cu metode care, daca le veti permite, vor putea sa va aduca inapoi la frecventa credintei si increderii – nu a indoielii si negarii.

Multi maestri au marturisit aceste adevaruri de-a lungul eonilor de evolutie pe care i-a cunoscut deja aceasta planeta. Dar experienta voastra din aceasta viata este cea mai importanta. Astazi aveti prilejul de a auzi aceste cuvinte cu urechi mai evoluate si de a le recunoaste la un nivel mai profund din inima voastra, decat a fost vreodata posibil, in dimensiunea fizica. Astazi aveti ocazia de a lucra cu sprijinul intregii creatii, pentru a face sa se manifeste fizic aceste adevaruri. De fapt, pentru asta sunteti aici si acesta este motivul pentru care ati avut prilejul de a va intrupa in perioada de acum.


Asa cum v-au spus Varstnicii din populatia amerindiana, pe care ii respectati: “Voi sunteti cei pe care i-ati asteptat.”


Vom incepe cu exercitii pe care e posibil sa le cunoasteti deja. Daca le-ati mai facut in trecut, va spunem ca acum este momentul sa le repetati, abordandu-le dintr-o perspectiva noua. Daca ele fac deja parte din practica voastra zilnica, va spunem din nou ca e momentul sa le aplicati dintr-o perspectiva noua. Lucrarea care trebuie facuta acum, in dimensiunea voastra este de fapt foarte simpla. Insa subtilitatile pe care le veti descoperi sunt enorme. Cu fiecare nivel de vibratie pe care-l accesati si integrati, “activitatea devine din ce in ce mai simpla”, dar rezultatele sunt tot mai semnificative.

Vom cerceta practici care trezesc, in noi toti, Divinitatea pe care ar trebui sa o exprimam si care demonteaza iluziile care ascund mintea originala si ingheata inima. Va vom oferi metodele pierdute, de trezire a constiintei, care duc la libertate interioara si intelegerea adevaratei puteri a iubirii. Nivelul intai al acestei practici presupune evolutia Sinelui.


Pasul 1 este de a invata sa puneti intrebari in legatura cu cine sunteti si sa va indoiti de sistemul vostru de credinte – dar nu din nesiguranta egoului sau a mintii inferioare.

Trebuie sa formulati intrebarea care tasneste din adancurile inimii si apoi sa o rostiti din totalitatea sinelui vostru real, Sinele Divin. Apoi, trebuie sa fiti dispusi sa ascultati, cu acea parte din voi care acum este suficient de treaza pentru a auzi raspunsul. Nu asteptati sa vina o vreme din viitorul apropiat, sau indepartat, cand veti simti ca ati ajuns la un anumit nivel de iluminare. Nu asteptati o versiune ulterioara, a voastra insiva, mai evoluata – una despre care credeti ca ar fi mai pregatita pentru a primi acest raspuns.

Sunteti pregatiti acum, iar partii din voi care, in acest moment, este deschisa pentru raspuns trebuie sa i se ofere prilejul de a-l auzi. Veti primi raspunsul, doar daca intrebarea este serioasa si porneste din adancul inimii. Daca intrebarea nu este pusa intr-o stare de intentie spirituala pura, universul si propriul vostru Sine superior o vor considera doar o curiozitate mentala, sau o fantasma a ego-ului.

In timp ce puneti intrebarea, retrageti-va in Sinele vostru adevarat si eliberati-va de tot ceea ce “credeti” ca stiti despre voi. Acest prim pas se refera la transformarea care poate avea loc in starea de “a nu sti”. Aceasta practica se refera la posibilitatile infinite care sunt prezente in “a nu sti”. Voi sunteti, de fapt, si manifestarea fizica si esenta de suflet, cu toate ca v-ati uitat, partial, Sursa. Punand intrebari, va confruntati atat cu esenta, cat si cu manifestarea – si incepeti sa intelegeti si sa observati contradictia sacra pe care acestea o reprezinta.


Doar atunci cand veti accepta aceasta contradictie, veti ajunge la prima etapa de trezire in desavarsirea voastra.


Aceasta desavarsire nu se refera la capacitate si fenomene metafizice. Acest prim nivel de desavarsire reprezinta experienta din interiorul inimii voastre, de a fi prezenti, in aceeasi respiratie, cu esenta voastra Divina si cu modurile in care o manifestati. Este recunoasterea, in fiecare moment, ca aceasta Divinitate este prezenta – chiar si intr-o manifestare fizica ce, aparent, serveste doar iluzia.

Pana cand, in aceasta aparenta contradictie, nu veti da dovada de compasiune fata de voi insiva si nu veti trai constienti ca sunteti purtatori atat ai spiritului, cat si ai manifestarii acestuia, sau a oricarei dimensiuni in voi insiva, e sigur ca nu acceptati energia, care este primul instrument al desavarsirii voastre. Pentru a deveni maestru, trebuie sa va amintiti de Sinele real si sa faceti asta in templul manifestarii voastre fizice, in acest timp si in acest spatiu. Inaltarea nu este nimic mai mult decat trezirea la adevarul Sinelui vostru Divin – in aceasta dimensiune sau in alta, in acest corp sau in oricare altul.

Fara compasiune fata de sine, cum poate cineva sa accepte toate contradictiile aparente care reprezinta adevarul lumii voastre? Fara compasiune de sine, cum poate cineva sa fie detinatorul atat al esentei a ceea ce sunteti, cat si al manifestarii exterioare, ce pare sa limiteze si sa inchida acea esenta in aceeasi inima si in acelasi spatiu de iubire nelimitata?

Compasiunea fata de sine va impinge catre vibratie si Gratie Divina. Fuziunea dintre Pamantul fizic si taramurile eterice, ca si contopirea adevarului regasit cu puterea iubirii, va imping spre desavarsire. Un maestru este cel care recunoaste adevarul si Gratia Divina, care este peste tot in jurul lui, in plan fizic sau non-fizic.


Un maestru este cel care intelege in inima, dintr-o frecventa a recunostintei, ca singura dualitate care exista este cea intre a fi treaz si a continua sa traiesti intr-o iluzie.



Cand vorbim despre iubire, incredere, credinta, compasiune, Gratie Divina si intelegere, nu ne referim la concepte intelectuale.

Compasiunea nu este o idée al carei timp a sosit.

Compasiunea este o energie care creeaza mari oscilatii in tesatura universului nostru.

Gratia Divina nu este o notiune religioasa sau o promisiune, ci o energie palpabila, ce poate fi observata si folosita in lumea care va inconjoara.

Credinta si increderea nu sunt promisiuni sau intelegeri ce trebuie respectate. Ele sunt frecvente care alimenteaza fiecare respiratie a voastra, in plan fizic. Cu fiecare inspiratie si expiratie, sufletul vostru respira Divinul.

Recunostinta nu inseamna declaratiile politicoase pe care le invatati cand sunteti mici. Este o recunoastere energetica, in fata universului, ca voi sunteti perfect echilibrati cu Sursa.


Iubirea nu este o declaratie religioasa sau romantica. Iubirea este exact energia care pune in miscare intreaga creatie.


Pentru cei mai multi dintre voi va fi necesar un angajament constant, in vederea recunoasterii si adoptarii efective a acestor frecvente. Va fi nevoie de alegerea zilnica si constienta de a ramane treaz si de a va respecta pe voi insiva si intreaga creatie, traind in integritatea acestor energii. Dar si asta este tot responsabilitatea Sinelui despre care vorbim. Ati petrecut mii de vieti, practicand nenumarate moduri de a trai. Ati parcurs ritualuri si initieri, ca modalitati de accedere la taramuri superioare de a fi. Acum, va spunem ca riturile si ritualurile, regulile si scolile misterelor, codurile si secretele nu mai exista. Raspunsurile pe care le cautati sunt in voi. Singura practica spirituala ce trebuie urmata acum este cea care va trezeste la acest adevar.

In Telos si in toate comunitatile lemuriene din aceasta dimensiune, noi trebuie ca, in fiecare zi, sa ne afirmam alegerea de a fi treji si in comuniune cu Sursa. Aceasta alegere manifesta paradisul in care traim. Lumea noastra este asa cum o cream, clipa de clipa.


Pasul doi este recunoasterea si demontarea credintei in tot ceea ce “credeti ca stiti” in acest moment. Acest urmator pas este, intr-adevar, un salt de credinta.


Va rugam sa fiti singuri, in inimile voastre, ca noi suntem aici pentru a va intinde mainile, atunci cand veti face acest salt. Nu putem face saltul in locul vostru, nici sa va dam o tehnica anume care sa vi se potriveasca, tuturor, deopotriva. Insa putem sa va indrumam pasii catre un loc de unde saltul nu mai pare atat de ametitor, iar frica nu mai este atat de coplesitoare. Pastram in inimi toata compasiunea de care veti avea nevoie, pana cand veti putea sa o manifestati singuri.

Nu putem sa va invatam cum sa dovediti compasiunea fata de voi insiva, dar va putem arata cum sa “doriti” sa o dovediti. Asta, deoarece aceasta “dorinta” este, prin ea insasi, singura intrebare reala la care intreg universul contribuie sa-i ofere raspuns. Aceasta “dorinta” este si ea o forta, un instrument al desavarsirii si un instrument al fiintei umane trezite. Aceasta “dorinta” este vocea unei inimi care recunoaste, dupa multe nopti intunecate ale sufletului, ca poate sa puna la indoiala, intr-un mod plin de iubire, tot ceea ce cunoaste de atata vreme.

Aceasta dorinta nu este impusa de o nevoie si nu este dorinta de a avea ceva ce nu ai. In schimb, este o cunoastere din inima, ca totul este deja aici si ca trebuie, pur si simplu, sa-i dai o forma. Mintea umana nu a dezvoltat inca acea compasiune de a accepta toate celelalte posibilitati de creatie.

Noi ne aflam pe partea cealalta a torentului, adanc si rapid, reprezentat de tot ceea ce ”credeti ca stiti” despre voi, si va chemam, din inima, cu un cantec minunat, de o frecventa minunata. Va oferim iubirea noastra, pentru a va ajuta sa treziti in voi energia de a sari peste aceste ape inspumate, fara sa mai cugetati. Si vom fi acolo, ca sa va prindem pe cealalta parte, pe masura ce aterizati pe malul lui “a nu sti”.

Universul va vesti sosirea voastra prin trambitele ingerilor. Totul este potrivit in aceasta “dorinta” si “necunoastere” si totul este in acord cu gratia suprema care este Planul Divin si se manifesta pentru binele cel mai inalt al tuturor.

Este imposibil sa traiti acest mare adevar si sa nu deveniti una cu el. Dar, mai intai, trebuie sa fiti dispusi sa lucrati pentru a elimina toate straturile de iluzie acumulate, care va ascund de Sinele vostru real. In acest proces, veti deveni mai umani, gazduind un spirit ce traieste intr-un corp. Daca acceptati acest adevar cu inima, cu compasiune fata de tot ceea ce inseamna sa fii intr-un corp, va infuzati constiinta cu lumina care sunteti.

Aceasta experienta a Inaltarii in corp fizic este noua pentru cei mai multi dintre voi – la fel cum a fost noua si pentru noi. Aceasta este gratia pe care aceasta planeta o ofera, in acest timp si spatiu. Aceasta este ocazia de a deveni din nou inocenti si de a aborda viata, nu pe baza experientei sau a cunostintelor anterioare, ci cu credinta. Claditi credinta ca aceasta impletitura a spiritului face posibila orice manifestare. Dezvoltati in voi insiva credinta ca sunteti un maestru, capabil sa co-creeze, impreuna cu universul, tot ceea ce este posibil.

In copilarie, sufletul trece prin faze de transformare. Dupa nastere, incepeti sa invatati ca sunteti intr-un loc plin de limitari, de confuzie si separare de inima si sufletul vostru. Invatati sa relationati folosind mintea si intr-un cadru specific de timp. Initial, viata devine izolare, pana ce recunoasteti Tot ceea ce este Sursa voastra si a universului. Sinele vostru real este etern si nelimitat.

Desavarsirea nu inseamna “sa stii” totul, asa cum cred unii dintre voi. Viata este un proces in continua desfasurare. Creatorul este intr-o stare perpetua de creatie, la fel ca si voi. Adevarata desavarsire inseamna sa intelegi cum sa folosesti atat ce este in interiorul tau, cat si in exterior. Adevarata desavarsire presupune “sa stii”, pe moment, doar ceea ce este potrivit pentru acel moment.


Pasul trei este unul sacru. Este experienta comuniunii cu sufletul tau, ca o cale de acces catre Sinele tau Divin.


Sufletul tau contine toate emotiile traite vreodata de tine, si apeleaza la toata experienta in trecut, pentru momentul prezent. In demontarea sistemelor de credinta care va limiteaza. Acestea pot fi credintele celorlalti despre voi, sau credintele voastre neplacute despre voi insiva. Pot fi credinte despre lumea din jurul vostru, sau despre calatoria spirituala. Aceste credinte trebuie enumerate fara a le judeca, fara a le eticheta drept “bune” sau “rele”.

Sapati adanc pentru sistemele de credinta subtile si descoperiti straturile, unul cate unul. Fiti necrutatori, dar onesti si plini de compasiune, deoarece nimic nu ramane ascuns in vibratia celei de-a cincea dimensiuni.

Purtati aceasta lista cu voi si continuati sa adaugati puncte noi, pana cand considerati ca este completa.

S-ar putea sa nu doriti sa descoperiti credintele in care v-ati invaluit atat de atent, pentru a va proteja. Insa fiecare dintre aceste credinte, poseda o parte din energia, din forta voastra Divina, de care aveti nevoie pentru o trezire completa. Si astfel, a sosit momentul sa incepeti sa revendicati adevarul despre cine sunteti – nu din punct de vedere intelectual, ci energetic.

Repet, compasiunea fata de sine este energia necesara aici, daca va veti preda neconditionat fiecarui sistem de credinte si tuturor emotiilor intiparite – suficient de mult pentru a invata din acest proces.


Inainte de a te detasa permanent de convingerile tale, trebuie sa-ti iei inapoi energia retinuta de ele; altfel, o parte din tine va continua sa fie separata de tine.


Sufletul vostru este, intr-adevar, o cale de acces catre trezirea adevarata a Sinelui real, deoarece el opereaza atat in constiinta separarii, cat si in cea Divina. Este un mecanism care tine seama de integritatea Sinelui si pastreaza tot ceea ce considerati pozitiv si negativ in cadrul perceptiei si al experientei. El face asta cu atitudine neutra si compasiune neconditionata.

Sufletul pastreaza experienta si emotiile tuturor alegerilor pe care le-ati facut in aceasta viata si in toate celelalte intrupari din evolutia voastra. El detine intelegerea alegerii pe care ati facut-o, la momentul cand fiecare sistem de credinta a fost intiparit in ego. Ego-ul nu creeaza tipare de credinta din rautate sau judecata. De-a lungul eonilor de separare, el a preluat rolul de protector. Ego-ul a fost ocrotitorul individualitatii, pentru o planeta si o rasa care au ales aceasta experienta. Dar acum a sosit vremea unitatii de constiinta. Sunteti chemati sa vindecati tot ce va tine legati de trecut.

Acum va sugeram sa faceti o alta lista, cu ceea ce, in adancul inimii, stiti ca este adevarat in ceea ce va priveste. Tot la fel, nu emiteti judecati. Cercetati diferenta dintre ceea ce credeti ca stiti deja cu mintea si adevarata cunoastere ce vine din unitatea cu esenta voastra Divina. Pentru a realiza aceasta lista, trebuie sa patrundeti din nou sub straturile de limitare si sa dati la o parte vechi invataturi si paradigme de a fi. Trebuie sa ascultati – din motive absolute simple si pure.

Lista nu va veni in cuvinte, din minte, cum s-a intamplat la prima – ci din inima, sub forma de vibratie. Aceasta vibratie va deveni din ce in ce mai inalta si mai pura, pana ce veti simti un ton care va exprima atat de limpede un adevar de netagaduit, incat veti simti cum totalitatea fiintei voastre se extinde. Doar atunci puteti sa adaugati inca un punct pe lista, intrucat doar atunci veti “sti” cu adevarat.

De acum inainte veti completa mereu lista, deoarece ea va continua sa evoluaeze, pe masura ce va treziti. Valurile de energie create de aceasta lista vor calatori prin timp, prin spatiu si prin toate dimensiunile care cuprind evolutia sufletului vostru. Cel mai important este ca aceasta lista va purta energia voastra. Veti incepe sa traiti intr-o stare de asemenea integritate, incat nimeni nu ii va putea contesta adevarul. Va deveni un instrument binecuvantat al desavarsirii voastre.

Prin intermediul acestei practici, experienta de negativitate a ego-ului va deveni tot mai evidenta. Ce este negativitatea – altceva decat o oglindire perfecta a credintelor limitate? Ce este negativitatea – altceva decat o judecata creata de ego, pentru a se proteja? Repet, compasiunea fata de sine trebuie sa devina tovarasul vostru iubitor, care va intreaba cu o voce blanda: “Este acesta adevarul real despre cine sunt eu?”

In acest context, veti crea o a treia lista cu judecatile pe care le mai aveti inca de la adresa voastra. Acest urmator nivel de trezire ofera prilejul pentru o vindecare mai completa. Lasati-va sufletul deschis si inocent sa va indrume acum. Aceasta a treia lista nu este o povara. Gratie ei, cunoasterea capata aici, experienta uniunii cu sufletul, va sunt disponibile instantaneu. In realitate, a va oferi acest dar – in adevar si iubire – poate fi o experienta extatica.

Transformarea si libertatea care se manifesta atunci cand judecatile sunt vindecate, pot aduce o accelerare a calatoriei voastre de trezire, ce devine un dar nepretuit. Aveti rabdare cu aceste judecati si cu tot ceea ce nu este inca rezolvat in inima voastra. Veti incepe sa indragiti procesul insusi. Veti vedea aceste judecati sub forma de oglinzi care vi se prezinta prin intermediul modului in care judecati lumea din afara. Lucrati cu instrumental oferit de compasiune si lasati transmisia de Gratie Divina sa va invaluie. Apoi, lasati sa se desfasoare transformarea judecatii.

Cum puteti intruchipa puritatea iubirii intr-un mod fizic, daca judecati totul? Cum puteti mentine viziunea sacra a sinelui vostru adevarat, care este samanta intregii creatii, daca judecati? Chiar daca judecati judecata, tot iesiti din vibratia care este adevarul vostru. Chiar daca veti considera ca judecata este una pozitiva, ea tot mai poarta o energie care va limiteaza experienta. Fara judecata, veti vedea curand in voi, lumina cu care doriti sa luminati intregul Univers.

In Telos, noi nu “stim” totul cu mintea, dar lasam ca fiecare experienta sa fie privita de inima dintr-o perspectiva noua – fara a judeca, sau a avea asteptari. Simtim adevarul fiecarei experiente, pe masura ce ea se desfasoara, pornind dintr-un loc mai profund, in timp ce incercam sa atingem energia care este peste tot in jurul nostru. Si noi suntem in tranzitie, exact ca si voi – si evoluam exact ca voi si ca planeta.

Noi am integrat energia increderii, de-a lungul a nenumarate vieti de practica, astfel incat experientele pe care le avem cu energiile Sursei se adancesc permanent. Cu ajutorul muncii rabdatoare si pline de compasiune – cu noi insine si cu copiii nostri – am invatat ca se poate castiga o intelegere si o constienta din ce in ce mai profunde. Noi nu ne limitam prin credintele ego-ului si, prin urmare, suntem tot timpul inconjurati de infinitatea Sursei.

In evolutia noastra, am invatat multe despre centrul inimii si modul in care functioneaza el, in plan fizic. Am invatat multe despre rolul adevarat al mintii inferioare si cum sa lacram cu ea – nu pentru ea. Am invatat, in termeni practici, ca mintea este o camera plina de intrebari, iar inima este o biblioteca plina de raspunsuri. Am invatat sa ne iubim intrebarile si sa ne pretuim raspunsurile pe care inima le da la fiecare intrebare.

Din multa practica, am invatat sa vedem totul din perspectiva compasiunii si increderii, deoarece acestea sunt adevarate energii care ne fac puternici.

Prin practica de a nu emite judecati, am invatat sa acceptam toate energiile sinelui, sa iubim si sa fim constienti de indoiala si teama, atunci cand ele apar. Am invatat ca sinceritatea este sinonima cu lipsa de judecati, ca aceasta sinceritate trebuie sa inceapa cu Sinele si ca cea mai mare sursa de intelepciune salasluieste in inima noastra. Am integrat si am devenit aceasta intelegere, prin practicarea ei continua.

Am lucrat cu aceste practici in fiecare zi, pana cand ele au devenit parte din constiinta noastra. Ne jucam cu ele in fiecare zi, in cadrul interactiunilor noastre constiente cu ceilalti. Daca descoperim ca exprimam, in gand sau fapta, o atitudine sau sistem de credinta, in loc de adevarata cunoastere a inimii, cercetam imediat actiunea sau gandul opus.

Maestrul aduce in calea lui toate vietile si experientele sufletului. La nivelul de evolutie la care voi si planeta va gasiti in prezent, aceasta integrare a experientei si intelepciunea pe care o castigati din ea se intampla instantaneu. Toate vietile voastre sunt legate de cea actuala, iar voi le modificati pe toate, prin aceste practici. Acest lucru va este pus la dispozitie, acum, ca un mijloc de trezire. Tot ceea ce are loc in viata voastra si in lumea din jur – chiar si ceea ce considerati a fi iluzie – este un dar pentru constiinta voastra, aflata intr-un proces de evolutie.

Sunteti oglindirea suprema a dimensiunii voastre. La fel cum noi am facut alegerea constienta de a manifesta oglindirea completa a Inaltarii pe taramul nostru, in societatile noastre si in noi insine, trebuie ca si voi sa va uniti acum, intr-un mod responsabil, cu Inaltarea planetei voastre. Trebuie sa doriti sa va treziti acum la iubirea Divina si la adevarul care sunteti. Trebuie sa doriti sa indepartati orice obstacol sau limitare a Sinelui, care va impiedica sa manifestati acest adevar in plan fizic, in acest moment. Trebuie sa vreti, din adancul inimii, sa fiti o parte din oglinda umana pe care o creati, pentru ca, pe niveluri aflate dincolo de intelegerea voastra, reprezentati cea mai mare intelegere colectiva a Fortei Divine, pe care a cunoscut-o vreodata planul fizic al Pamantului.

Va pregatiti inimile pentru a deveni pamantul sacru pe care vor pasi, curand, multimi. Trebuie ca, mai intai, sa primiti propria urare de bun venit Acasa, inainte de a le putea arata celorlalti drumul catre tinta lor. Revendicati acum partile din voi care au fos tinute separate de vibratia pura a iubirii si a increderii.

Fiecare alegere revolutionara de pe aceasta planeta, priveste Sinele. Mintea nu poate intelege aceste schimbari – dar inima poate. Cine sunteti, ceea ce recunoasteti ca sunteti, se va schimba exponential, cu o Gratie si o putere fara precedent, atunci cand veti recunoaste aceste adevaruri. Aceste noi perspective vor activa apoi sirurile ADN-ului vostru, care au ramas in stare latenta, asteptand momentul de acum. Fiecare lant de ADN uman este menit sa dezvolte foarte rapid corpul fizic, pe baza mutatiilor de constiinta. Din acest motiv, transmisiile  de energie indreptate catre aceasta planeta se amplifica in fiecare zi. Sistemul imunitar si organele invata sa respinga orice vibratie sau constiinta care nu recunoaste cine sunteti voi cu adevarat.

Ca si noi, puteti acum sa va creati pe voi insiva sanatosi, fara boli – dar asta doar atunci cand constiinta voastra este acordata la aceasta libertate. Puteti acum sa interactionati cu dimensiunile multiple care alcatuiesc matricea universului vostru – dar asta numai daca sunteti treji fata de propria matrice energetica. Ne adresam acum tuturor celor care se lupta cu anumite tipuri de oboseala, ce par sa fie in dezacord cu acest adevar.

Aceasta oboseala nu pleaca de la corp, desi corpul va invata sa o reflecte, daca o va simti suficient de mult. Aceasta oboseala este o golire de energie, care apare din cauza dezechilibrului cu Sinele. Viata traita in fiecare zi, in afara frecventelor iubirii si increderii, compasiunii, recunostintei si Gratiei Divine, va epuizeaza. Alegerea unei practici spirituale zilnice – care va dizolva credintele restrictive si judecatile ce va impiedica sa accesati aceste energii Divine – va opri procesul de reducere a energiei voastre fizice vitale. In schimb, aceasta alegere va va insufleti. Ea va va re-alinia sistemul, ca si cum ai alinia tevile de apa, astfel incat, energia pe care o doriti sa circule din nou, cu usurinta.


Pasul patru al acestei practici este format din trei parti.


In fiecare dimineata, la rasarit, ramaneti o vreme in singuratate, pentru a contempla starea voastra de a fi – sincer si fara judecata. Cereti ghizilor, echipelor de sprijin – cum suntem noi, de exemplu – si propriul Sine superior, sa elimine vechile credinte si limitari care nu va mai sunt de folos. In fiecare dimineata, cereti universului sa va ofere o noua perspectiva si fiti intr-o stare de a nu sti cu mintea, ci de a sti cu inima.

Cereti universului sa va ofere oglinzi simple si armonioase, in acolo unde este nevoie sa va treziti complet constiinta. Si cereti ca, pe parcursul zilei, energia fizica sa creasca proportional cu lucrarea constienta pe care o faceti cu voi insiva.

Pe parcursul zilei, lucrati regulat cu energiile iubirii, increderii, credintei, compasiunii, Gratiei Divine si recunostintei. Chemati in voi – in corpul fizic, in celule si in ADN – cele mai pure vibratii ale acestor energii. Voi creati o amprenta energetica in corp. In consecinta, stergeti inregistrarile vechi – frecvente si credinte care v-au limitat – si imprimati potentialul deplin a cine sunteti cu adevarat.


De-a lungul zilei, fiti constienti de vibratia generata de fiecare gand, cuvant, sau fapta. Invatati sa recunoasteti ce anume va amplifica energia si ce v-o saraceste.


In fiecare seara, recunoasteti si acceptati, cu profund respect, tot ceea ce v-ati oferit in acea zi. Recunoasteti ca, prin acest proces de a va darui voua insiva, ati daruit intregii Creatii. Apoi, propuneti-va ca, in timp ce dormiti, sa continuati sa integrati prin intermediul inimii, toata intelepciunea noua, recunoscuta in acea zi. Cereti ca celulele inimii voastre fizice si lanturile de ADN fizic sa se dezvolte, pentru a cuprinde noua voastra vibratie si ca aceasta evolutie sa se desfasoare in toate timpurile, spatiile si dimensiunile.

Astfel, veti inlocui vechile tipare si inregistrari, care nu va mai reprezinta cu adevarat. Entitatea care sunteti se va schimba zilnic, iar noua frecventa, in comuniune cu cele ale tuturor celor din jurul vostru, va fi simtita in intregul univers si in toate celelalte, inapoi la energia Marelui Soare Central si a Creatorului insusi. Va cerem, cu compasiune, sa recunoasteti ca folosirea acestor practici nu inseamna sa va fortati sa accesati o alta constiinta. Practica inseamna sa fiti de acord sa va deschideti in fata potentialului nelimitat care exista deja in fiecare dintre voi.

Aceste exercitii nu trebuie facute secvential, ci simultan. Dupa ce le-ati practicat pe fiecare, individual, timp de o zi, practicati-le impreuna, pe parcursul zilelor urmatoare. Apreciati-va pentru aceasta munca si pretuiti adevarul vostru trezit, care va exprima fiinta reala si noua lume care va inconjoara.

La urmatoarea noastra intalnire, va vom povesti despre cel de-al doilea nivel de trezire pe care-l generam in Telos. Inima umana poseda mult mai multa iubire decat va putea vreodata oferi. Ea contine potentialul nelimitat al Divinului. Imaginati-va schimbarile care vor avea loc in lumea voastra, atunci cand fiecare inima va fi angajata, fara nici o limita, in practica plina de iubire de a imbratisa tot ce va inconjoara.

Constiinta unimii poate fi concretizata doar in vibratia dimensiunii a cincea, de catre inimi care se iubesc – iar inimile se pot iubi una pe cealalta, doar cand, mai intai, se iubesc pe ele insele. Acesta este motivul pentru care petrecem asa de mult timp cu voi si va oferim, astazi, atat de multa energie. Pe masura ce veti lucra mai mult cu egoul si cu mintea voastra inferioara, veti deveni mai vii din punct de vedere spiritual.

Doar intr-o lume in care poti, prin intentie constienta, sa permiti fiecarui gand, cuvant si fapta sa manifeste iubirea, increderea, Gratia Divina, credinta, compasiunea si recunostinta, care exista neconditionat in voi, veti ajunge in dimensiunea a cincea.

Va asteptam aici, rabdatori. Este vremea ca voi sa straluciti. 


💕💕💕

Practica Sinelui in evolutie


Stapanirea treaza a energiilor iubirii, increderii, credintei, compasiunii, Gratiei Divine si recunostintei.


Aceste exercitii nu trebuie facute secvential, ci simultan. Dupa ce le-ati practicat pe fiecare, individual, timp de o zi, practicati-le impreuna, pe parcursul zilelor urmatoare.


Pasul unu – invatati sa puneti la indoiala ceea ce stiti.

-      Eliberati-va de tot ceea ce “credeti” ca stiti despre voi.
-      Puneti intrebari care vin din adancul inimii voastre.
-      Ascultati cu acea parte din voi care este suficient de treaza pentru a auzi raspunsul.


Pasul doi – recunoasteti si demonstrati sistemele voastre de credinta.

-      Fiti dispusi sa eliminati toate straturile de iluzie acumulate, care va ascund de adevaratul “voi insiva”.
-      Acceptati, cu multa compasiune, toate celelalte posibilitati de creatie la care mintea voastra umana nu s-a trezit inca.
-      Dezvoltati in voi credinta ca sunteti maestri capabili sa co-creeze, impreuna cu universul, tot ceea ce este posibil.


Pasul trei – traiti comuniunea sacra cu sufletul vostru, cu o cale de acces catre Sinele Divin.

-      Faceti o lista cu sistemele de credinta care va limiteaza si revendicati-va energia din ele.
-      Faceti-va o alta lista cu ceea ce stiti, in adancul inimii, ca este adevarat despre voi insiva.
-      Faceti o lista de judecati pe care le mai aveti inca, la adresa propriei persoane.


Pasul patru este format din trei parti:

-      In fiecare dimineata, la sculare, ramaneti o vreme in singuratate, pentru a va contempla starea de a fi – sincer si fara a judeca.
-      Pe parcursul zilei, lucrati regulat cu energiile iubirii, increderii, credintei, compasiunii, ale Gratiei Divine si ale recunostintei.
-  In fiecare seara, recunoasteti si acceptati, cu respect profund, tot ceea ce v-ati oferit peste zi.







Capitolul 2 -

Partea intai - Celestia

Binecuvantari tuturor care s-au adunat astazi, aici!
Va salutam dintr-o energie care este oarecum ascunsa vederii unora, dar care este in inimile tuturor.

Cu iubire si respect, pretuire si Gratie Divina, ne alaturam voua, astazi, pentru a discuta un subiect care reprezinta esenta filozofiei noastre in Telos. 

Sora noastraAurelia, ne-a cerut sa va prezentam o explicatie a “Inimii Lemuriei” si ce va ofera aceste energii, in timpul si spatiul actual in care va gasiti. S-au vorbit multe despre energia Lemuriei si, in trecut, v-am oferit multe informatii despre ea. Astazi, timpul petrecut cu voi reprezinta o calatorie in cea mai pura energie lemuriana care exista pe suprafata Pamantului in prezent – energia care va umple si va informeaza inimile.

"Inima Lemuriei" poate fi descrisa si explicata in multe moduri. Intrucat si voi aveti aceleasi atribute in constiinta voastra, veti rezona cu adevarul din spusele noastre. Fratele nostru, Ahnahmar, va va vorbi despre energiile inimii, care inspira si dau entuziasmul pentru creatiile pe care intentionati sa le realizati, iar preaiubitul Adama va va vorbi despre energiile Christice ale inimii, cele care ne conecteaza la Sursa Divina a Tot Ceea Ce Exista. Pentru inceput, ca intotdeauna cand incepem sa va prezentam un nou adevar sau notiune, va voi vorbi despre energiile “feminine” ale inimii. Toate fiintele care au constiinta traiesc experienta vietii in cadrul acestei “minunate mame” pe care o numim Pamant – iar in acest cadru exista un ritm al vietii. El se exprima printr-o vibratie sau frecventa care ne calauzeste, daca suntem receptivi la ea. 

La suprafata Pamantului se pune mare pret pe calitatile mintii. Energia pura a inimii a fost uitata si inlocuita de o extensie activa a “intelectului” asupra tuturor lucrurilor. Mintea a devenit, mai degraba, o forta activa in evolutia voastra, in loc sa fie o structura pasiva si un instrument – asa cum a fost menita initial. Scopul original al mintii era sa fie o insusire pusa in serviciul inimii – si nu invers.

In evolutia voastra, cei mai multi ignoranti semnalele inimii si ati pierdut fostele capacitati de a recunoaste ca inima este marea inteligenta a sufletului. Inima cunoaste totul, ea va va oferi intotdeauna cea mai buna si mai inalta indrumare si va va indrepta intotdeauna in directia binelui vostru cel mai inalt. Pentru mult timp, ati permis ca mintea umana sa ajunga in serviciul ego-ului – si nu al inimii. Mintea umana, controlata de ego-ul modificat, s-a umplut pana la refuz cu temeri, judecati si concepte false, care, impreuna, va conduc toata programarea interna.

De aceea, pe masura ce, cu mult timp in urma, v-ati abandonat energia inimii pentru a oferi prioritate mintii, ati creat, viata dupa viata, o serie de experiente dureroase, multa saracie si suferinta. Mintea umana nu are intelepciunea inimii si nu va poate oferi intelepciunea Mintii lui Dumnezeu. Doar inima este pastratoarea acestei chei magice. Initial, mintea era menita sa fie un receptor de informatii pus in slujba inimii. Inima era cea care stia, cu precizie, cum sa foloseasca aceste informatii.

Practica “Inima Lemuriei” incepe cu o intoarcere la originile constiintei voastre, unde mintea pasiva capituleaza in fata inimii active, cea care are incredere. Dupa cum a fost creata, constiinta umana s-a exprimat prin intermediul unui ego, sau minte, care era informat direct de catre Logos, sau Inima Divinitatii. Mintea in sine era un instrument minunat si era folosita pentru a invata si analiza multimea de semnale senzoriale pe care le experimenta un om aflat intr-un proces de evolutie. Insa Inima era cea care avea capacitatea de a alege actiunea corecta si de a trece la fapte. Subliniem, din nou, ca:

Rolul mintii este de a invata si de a analiza.
Rolul inimii este de a alege si de a actiona.
Inimile unesc, pe cand mintile separa.

Aceasta nu este o judecata despre rolul mintii, ci, mai degraba, adevaratul sau scop. Pentru a putea analiza, trebuie sa se faca diferenta. Pentru a invata, pentru a capata cunostinte intelectuale, trebuie sa se urmareasca, pe rand, cate o realitate pe care sa o cuantifice sau sa o califice.

Insa Inima este cea care detine frecventa deschisa si receptiva fata de toate posibilitatile. Ea ne conecteaza cu tot ceea ce exista si nu contesta sau analizeaza aceasta legatura. Nu putem sublinia indeajuns urmatorul lucru: Inima este cea care are incredere. Aceasta frecventa este proprie fiecaruia dintre voi – indiferent daca stiti sau nu. Nu este ceva ce trebuie analizat, pentru a-l crea. Nu este ceva pentru care trebuie sa creati spatiu, sau sa va deschideti mai larg inima; pur si simplu, ESTE.

Repetam ceea ce auzim cel mai des aici, in Telos, de la voi, fratii si surorile noastre lemuriene: “Cand se va ridica valul?” Cand va vom vedea? Cand vom putea sa va vizitam in realitatea fizica in care traim, in prezent?” raspunsul este: “Se va intampla, atunci cand inimii i se va permite sa se umple de vibratia mintii voastre, care s-a predat”.

Pentru a “ridica vălul”, mintea trebuie sa fie deschisa tuturor posibilitatilor. Pentru “a afla” secretele ce exista de partea cealalta a vălului, omul trebuie sa simta cu ajutorul vibratiei inimii. Trebuie sa asculte la frecventa care exista in noi toti, in fiecare clipa a creatiei. Voi, fratii si surorile mele iubite, sunteti vălul. Veti continua sa fiti astfel, pana cand mintea voastra se va preda, iar inimii i se va permite sa va informeze asupra realitatii.

In Telos, inimile noastre sunt deschise tuturor posibilitatilor. In fiecare zi ne invatam unii pe altii acest adevar. Evoluam si intelegem tot timpul acest adevar, prin intermediul interactiunii dintre noi. Suntem un semnal pentru celalalt, care spune:
“Opreste-te si deschide-te in fata multitudinii de posibilitati”.

La suprafata, voi aveti aceeasi frecventa a inimii ca si noi. Mintea va poate spune ca nu este adevarat – dar inima voastra are incredere. Increderea este energia principala a inimii. Nu poate fi altfel. Poate simti ca inima s-a separat de aceasta vibratie, sau ca nu o simtiti in viata actuala sau in cei care va inconjoara, dar nu acesta este adevarul. Inima voastra are incredere.

Fiecare dintre voi isi stabileste propriile frontiere de incredere. Le stabiliti in adevarurile la care aderati, in familiile, comunitatile si natiunile pe care le creati la suprafata. Nu trebuie sa va negati limitele, pentru ca ele reprezinta ceea ce sunteti in acest moment. Suntem aici sa le onoram, deoarece, in timp si cu mult respect, ele isi vor transforma in final energiile, prin legatura cu vibratia de incredere a inimii.

E posibil ca mintea sa nu cunoasca inca aceasta posibilitate, dar inima a fost creata in ea. Niciunul dintre voi nu poate sa renege in forma fizica, intrucat este energia care va tine intrupati. Este energia care va mentine in acest “joc al vietii”, la care ati ales sa participati cu inimile deschise si receptive. Acum este vremea sa va intalniti cu noi pe “terenul de joc” – sa spunem asa – si sa va angajati, impreuna cu noi, intr-un exercitiu de incredere.

Pentru a ne incepe jocul, trebuie ca, mai intai, sa alegem o realitate exterioara care va face placere. Ii cerem fiecaruia dintre voi sa creeze, cu ochii inimii, imaginea unui camp plin de toate creatiile Pamantului, care sa va aduca bucurie. Poate fi vorba de copaci si flori, munti si cursuri de apa, pasari si animale, spirite ale naturii, cristale, nori si alti oameni. Creati un camp populat de toate lucrurile si fiintele cu care v-ar placea sa va impartiti viata. Amintiti-va ca frecventa inimii este una de receptivitate la toate posibilitatile – deci, nu va retineti.

Acum, asezati-va in locul in care stati cel mai confortabil pe acest camp si incepeti sa observati ceea ce va inconjoara. Dar nu observati cu mintea. Nu catalogati si nu comentati ceea ce vedeti si auziti in jur prin intermediul mintii. In schimb, ascultati cu inima; ascultati vibratiile si frecventele inimilor ce va inconjoara, in toate fiintele care se gasesc pe acelasi camp cu voi. Recunoasteti atingerea celorlalte inimi, pe masura ce acestea o cauta pe a voastra.

La inceput, veti simti o energie iubitoare care va mangaie si va sustine. Va ocroteste si va invaluie cu caldura si pacea ei. Destul de des, aceasta energie este insotita de un bazait, pe care multi dintre voi il vor auzi cu urechile fizice. Aceasta este energia comuna a tuturor inimilor, in combinatie cu inima Pamantului. Este energia increderii, care ii aduce informatii Pamantului, voua si noua, precum si fiecarei fiinte ce exista aici. Ramaneti in aceasta energie, cat de mult doriti! Invatati sa o cunoasteti, la fel cum va cunoasteti patul in care dormiti, la fel ca pe propria piele. Cu cat va conectati mai mult la aceasta energie si o faceti sa fie parte din existenta de zi cu zi, cu atat va fi mai usor sa auziti frecventa propriei inimi si cu atat mai repede veti incepe sa vorbiti in limbajul ei – cel al increderii.

Experimentati aceasta energie atat in existenta voastra fizica, cat si in corpurile voastre multidimensionale. Cel mai important lucru, in acest moment din evolutia planetei, este ca toate experientele sa fie aduse in planul fizic. Trebuie sa ancorati aceasta noua realitate in structura voastra celulara. Nu e suficient sa stiti asta cu “Sinele superior”, sa spunem asa. Este obligatoriu ca ADN-ul sa inregistreze aceasta noua identitate in toate corpurile voastre. Acesta este un obiectiv pe care fiecare dintre voi si l-a stabilit pentru aceasta viata. Acum, pe masura ce plutiti in acest nor de energie, puteti incepe sa ascultati frecventa tuturor inimilor ce va inconjoara. Fiecare emite sunete subtil distinct de celelalte. Pe masura ce veti incepe sa recunoasteti semnatura fiecarui cantec al inimii, il veti putea urma pana la inima de unde pleaca. Facand acest lucru cu incredere si blandete, veti descoperi doar incredere. Redescoperiti limbajul pe care l-ati folosit initial. Redescoperiti o forma de comunicare ce va leaga direct cu tot ceea ce este viu in jurul vostru. Nu va va lua mult sa-i vorbiti din nou. Frecventa este la fel de aproape ca si propria inima. Pur si simplu, faceti apel la inima si ea va va indruma.

Stati in acest camp cat doriti si intoarceti-va acolo ori de cate ori vreti, pana ce norul de energie al inimii va deveni atat de familiar, incat va veti da seama imediat cand iesiti din el.

Intoarceti-va acolo, pana ce nu veti mai avea unde sa va intoarceti, pentru ca acest camp este acum cadrul vostru zilnic de existenta. Acum lasati-va mintea sa rataceasca pe acest camp, cu incredere, prada tuturor posibilitatilor. La inceput poate fi un pic mai dificil, deoarece mintea va dori sa eticheteze si sa defineasca ceea ce vede. Acum, sarcina voastra este de a accepta mintea, structura mintii si de a o lasa sa vi se alature in acest camp. Lasati-o sa se joace, dar urmariti-o – exact cum ai face cu un copil care se aventureaza in lume si nu stie inca la ce sa se astepte. Amintiti-i de frecventa si de receptivitatea inimii voastre fata de toate posibilitatile. Invitati-va mintea sa se joace cu realitatile posibile, nu doar cu cele care-i dau senzatie de ceva familiar.

In acest camp se afla legatura cu noi. Acest camp exista dincolo de orice val ce poate fi creat. Lasati mintea sa se predea sa se abandoneze si inima sa aleaga. Vom fi intotdeauna aici, pentru a va intampina. Cu o inima calda, va las acum si ii cer preaiubitului nostru Ahnahmar sa va calauzeasca pasii. 








Partea a doua – Ahnahmar
  
Va salut, cu speranta ca intalnirea ne va aduce multa bucurie. Discutia noastra despre inima v-a facut sa intelegeti mai bine un aspect al energiilor, pe care noi le numim "Inima Lemuriei"In timp ce sora mea, Celestia, a vorbit despre receptivitatea inimii, eu doresc sa va vorbesc, acum, despre relatia dintre energia inimii si punctul de lumina pe care il numim creatie.

Tot ceea ce exista in lumea noastra si a voastra este creat cu entuziasm si intentie. Energia si frecventa se combina in retele complementare. Reteaua energiilor electromagnetice – numita de multi, inclusiv de noi, “grila energetica” – mentine structura energiei universale. Prin aceasta retea, toate fiintele se prezinta Universului.

Ne comunicam intentiile, prin oferirea propriei energii a inimii (entuziasmul nostru), pentru a informa energiile “scalare” de frecventa complementara. Aceste unde scalare umplu golul dintre ochiurile retelei.

Acest proces de creatie se combina apoi cu atentia mintii sau a ego-ului, astfel incat un eveniment singular poate fi transmis din totalitatea intregului. Apoi, transmisia capata forma in planul fizic si devine realitate in constiinta umana.

Creatia are loc, cu adevarat, in momentul in care constiinta umana devine constienta de ea. Absolut cu fiecare gand, energiile grilei si cele scalare se intalnesc, pentru a forma un punct de lumina, care se extinde ulterior, daca doriti acest lucru. Ciclul inima – minte – inima se lumineaza rapid si, in cea mai mare parte a timpului, nici nu sunteti constienti de asta. Pentru multi, a fost ca si in problema cu gaina si oul, deoarece se intrebau cine a initiat procesul – inima sau mintea. La suprafata, s-a dat multa crezare ideii ca mintea ar fi initiatorul. 

Da eu va voi spune ca inima este intotdeauna creatorulIn oceanul de intelepciune care este inima, salasluieste adevarata inspiratie pentru tot ceea ce va inconjoara.

Totusi, limbajul inimii este mai subtil; este deseori timid, deoarece, in dimensiunea voastra, nu ati sprijinit prea mult frecventa inimii.

De fapt, marea incidenta de boli cardiace in planul vostru este un simptom direct al acestui lucru – ca si majoritatea celorlalte boli, de altfel.

Pentru a intelege acest proces, acest ciclu de creatie, trebuie sa recunoastem ca un alt aspect al energiei inimii este intentia activa. O numim “entuziasm”, sau “pasiune”. In dimensiunea voastra, s-a crezut in general ca “inspiratia” este data de minte. Mintea a primit rolul de conducator al tuturor aspectelor constiintei voastre.

In lumea in care traiti, aceasta stapinire a inimii de catre minte, a dus la conflicte – atat interne, cat si externe – intrucat conducerea de catre minte duce la separare, in loc de unitate. Totusi, mintea este un instrument necesar in procesul creatiei – prin urmare, cum le impacam pe amandoua? Pentru a reveni la constiinta deplina, ca fiinte Divine, este imperativ sa incepeti sa-i redati inimii rolul de conducator – permitandu-i, din nou, sa va calauzeasca.

Cum se intampla asta, in termeni practici? Mai intai, trebuie sa intelegeti mai bine natura mintii. Ea exista in constiinta umana sub forma a doua minti, pe care le vom denumi mintea superioara si mintea inferioara. Mintea superioara este centrul inspiratiei, deoarece este in legatura directa atat cu inima, cat si cu mintea Divina.

Mintea superioara este ea insasi un centru de receptivitate, intrucat depoziteaza toate impresiile si experientele pe care le intalniti in procesul de evolutie. Mintea superioara simte, in mod inevitabil, obligatia de a cuprinde mai multe decat i-ar reveni ca responsabilitate. Ea sufera de nevoia de a intelege tot ceea ce i se prezinta si de a gasi o rezolvare. Totusi, nu poate sa o faca, deoarece Solutia este gasita doar cu inima.

Primul pas este de a practica rabdarea in mintea superioara. Lasati aceasta parte a mintii sa se relaxeze, sa observe si sa-i comunice inimii impresii si inspiratia pe care le primeste de la mintea Divina. Acceptati acest proces si nu incercati “sa opriti mintea” – asa cum va recomanda multe practici.

Pentru a realiza asta, trebuie sa nu mai acordati atata importanta mintii si sa o eliberati de presupusa responsabilitate de a “face” ceva. Energia inimii este responsabila de asta – dar nu prin a face, ci prin “a fi”.

Mintea inferioara are propriul set de instrumente pentru evolutia voastra. Ea este centrul de cercetare pentru existenta voastra si este intotdeauna atenta si ocupata. In timp ce mintea superioara reprezinta o punte intre inima si mintea Divina, mintea inferioara este puntea dintre inima si planul mental.

Mintea inferioara este cea care catalogheaza tot ceea ce luati cu voi in planul fizic. Aceasta minte nu este proiectata sa capituleze. Este un instrument minunat, cu mare potential de procesare si de comunicare a experientelor umane, de la unii la altii. Si totusi, va repet, mintea inferioara nu este un loc din care sa alegi, sau sa iei decizii. Nu este autoritatea voastra in ceea ce priveste cum trebuie sa “faceti” sau sa “fiti” in viata. Inima este singura voastra autoritate. 

Al doilea pas reprezinta o practica zilnica de separare a voastra fata de sporovaiala din mintea inferioara. Aceasta practica ii va permite constiintei sa asculte frecventa mai subtila a intelepciunii voastre. 

O metoda simpla, dar eficienta, de a realiza acest lucru, este de a va directiona constienta pe sunetul batailor inimii. Mutati-va atentia de la vocea mintii inferioare si ascultati pana veti putea simti si auzi bataile inimii in intregul corp. Daca este nevoie, puneti degetele intr-un punct de pe corpul vostru unde se simte pulsul, pana cand veti putea simti ritmul. Apoi, intrati in acest flux ritmic, pana ce va veti simti una cu centrul fiintei.

Preluarea controlului de la minte permite ca frecventa originala, depozitata in celule, sa va reaminteasca “cine sunteti” si lasa energiile altor inimi sa va reaminteasca “de ce sunteti aici”. O revenire la frecventa inimii va reconecteaza la energia Divinului, care va poate ajuta sa va amintiti cine sunteti si sa va intoarceti la starea de constiinta deplina.

Toti ati devenit foarte eficienti in a gandi cu mintea si toti ati perfectionat arta evaluarii si a judecatii intelectuale. Insa facand acest lucru, ati permis aparitia unui gol de energie intre voi si tot ceea ce va inconjoara. Acum, este momentul sa va amintiti si sa invatati din nou sa ganditi cu inima. Aceasta forma de receptivitate uneste, este ritmica din punct de vedere energetic si cu mult mai benefica si eficienta pentru sinele fizic.

Ati ales sa experimentati si sa invatati in acest sine fizic. Purtati cu voi un tipar celular, o descendenta a tot ceea ce sunteti si asta include si mostenirea voastra lemuriana. Sinele vostru Lemurian este stocat in memoria energetica a inimii. Fiecare dintre voi are un tipar energetic, ce este unic si totusi parte din intreg. Informatiile referitoare la mostenirea voastra lemuriana, pe care le cautati cu mintea, sunt depozitate in celule. Totusi, multi dintre voi cauta sa iasa din acest depozit de energie si informatii despre voi insiva.

Cautati sa va parasiti intruparea fizica si sa va inaltati intr-un alt plan, unde chinurile starii fizice sa nu va invadeze. Totusi, va spunem cu toata siguranta, ca tot ceea ce trebuie sa trascendeti este separarea pe care o simtiti si care se afla in corpul fizic pe care ati incetat sa-l mai iubiti.

Energia inimii va pastreaza in forma incarnata. Informatiile inimii va permit sa restabiliti legatura dintre fizic si spiritual. Ea este forta insufletitoare care va conecteaza sufletul la celelalte suflete. Bataile inimii va acordeaza la memoria celulara colectiva, care recheama paradisul spiritual pe care credeti ca l-ati pierdut – cand, de fapt, nu l-ati pierdut niciodata. Doar ati creat un val, cum a zis si preaiubita noastra Celestia, in spatele caruia v-ati predat autoritatea unei minti care nu mai este deschisa tuturor posibilitatilor.

A alege din inima, a trai din inima in loc de minte, este o actiune care uneste si reface amintirea iubirii de a fi in viata. Ea celebreaza magia si darul starii fizice, fiind indrumata de o inima constienta si nu de minte. Reintoarce tot ceea ce este viu la o stare de “a face”, care nu incearca sa rezolve lucruri si situatii, asa cum face mintea – ci, in schimb, va permite sa fiti disponibili si receptivi la tot ceea ce exista, inclusiv la entuziasm, care este dreptul vostru din nastere, intrucat aceasta, dragii mei frati si dragele mele surori, este adevarata “esenta a materiei”. Este esenta intregii materii.

Viata fizica, materia solida creata in dimensiunea voastra, nu este lipsita de lumina. Nu este mai intunecata, doar pentru ca este mai densa decat dimensiunea in care locuim noi. Este mai intunecata, deoarece v-ati pierdut iubirea pentru ea. Ati tras concluzia ca doriti sa fiti intr-un alt loc, o alta dimensiune, iar entuziasmul vostru a parasit planul in care existati. Fara aceasta pasiune, fara aceasta energie a inimii, ati pierdut legatura cu Esenta voastra Divina. V-ati transferat autoritatea altora – unor maestri despre care credeti ca sunt evoluati si mai iluminati decat voi. Ne-ati facut pe noi, cei din Telos, zeii vostri – asa cum au facut si vechii romani si greci. Dar noi nu suntem diferiti de voi.

Tot ce suntem noi, se regaseste si in celulele voastre. Singura diferenta este ca noi recunoastem complet acest lucru si il iubim neconditionat. De asemenea, il impartasim tuturor celor din jurul nostru. Ne vorbim unul altuia din inima si stocam si inregistram in inimi toate experientele – pentru noi si descendentii nostri.

Urmam practica de “a fi”, care este diferita de practicile pe care le urmeaza multi dintre voi si care sunt, in principal, tehnici mentale. Ceea ce facem nu se bazeaza pe meditatie. Ati putea spune ca mai degraba “contemplam” decat meditam si ajungem cu practicile noastre la niveluri foarte inalte de constienta inaltata. Ceea ce practicam nu se bazeaza nici pe tehnici de vizualizare sau pe imaginatie – tehnici care necesita, totusi, efort mental si pun accentul pe ceva ce nu sunteti, mai degraba, decat pe ceea ce sunteti. De exemplu, contemplam infinitele aspect ale Divinitatii noastre, pentru a ne ridica vibratiile la niveluri mai inalte si pentru a integra acele noi adevaruri pe care le descoperim despre noi, in mod constant. 

Incepem prin a deveni tacuti si suficient de linistiti pentru a ne asculta bataile inimii. Ne concentram pe minte si o lasam sa vorbeasca, pentru o vreme. Apoi ne extindem receptivitatea la tot ceea ce ne inconjoara. Nu ne separam de lumea exterioara, ci suntem receptivi la ea cu toate simturile, devenind una cu acel flux din noi si din jurul nostru. 

Inima are propriul ei intelect emotional. Ea simte si inregistreaza tot ceea ce are impact asupra noastra.

Pe masura ce blandele unde energetice ale naturii o uneste cu lumea fizica in jurul ei, suntem complet constienti ca am atins lumea, cu inima.

Permitem ca lectiile inimii, care sunt permanent in jurul nostru, sa ne informeze si sa le stocam in memoria celulara. 

Noi transformam timpul, deoarece, atunci cand inima este acordata la frecventa lui intrinseca, in momentul prezent si in curgerea a “Tot Ceea Ce Exista”, Sinele, timpul si spatiul se contopesc in Unime.

In final, trimitem lumii din jurul nostru, lectiile noastre de inima. De fapt, aceasta este adevaratul act de creatie. Este adevaratul stare de “a face” si de “a fi”, care informeaza intreaga noastra existenta – dar si pe a voastra. Inspiratia si pasiunea inimii sunt legate de inspiratia si pasiunea Divinului. Atentia mintii se concentreaza apoi pe ele, deoarece acolo unde se indreapta atentia, se duce si energia necesara pentru sustinere. 

In cele din urma, creatia se ancoreaza in tiparul celular al planului fizic, unde capata forma. Punctul de lumina care infloreste la intersectia unde se atinge suflet cu suflet, energie a inimii cu energie a inimii, primeste exprimare in lumea fizica. 

Urmati aceasta practica a inimii si mintii. Permiteti fiintei si constiintei voastre sa se conecteze din nou cu Inima Lemuriei si va veti gasi paradisul pe care-l doriti.

Va salutam, ca de obicei, cu inimile deschise si receptive la toate posibilitatile care exista in dimensiunea voastra si a noastra. Va oferim sprijinul nostru, pentru a va aminti adevarata voastra identitate si cine ati fost dintotdeauna. Cu iubire si binecuvantari pana la urmatoarea intalnire, acum va las cu preaiubitul nostru Adama.




 Adama

Binecuvantari tuturor participantilor la intalnirea noastra de azi! Va chem in salile Marelui Templu al Cunoasterii din Telos. Intre peretii lui se afla biblioteca mostenirii noastre lemuriene – un depozit de experienta sub forma cristalina. Aceste cristale sunt de toate formele, culorile si marimile si fiecare dintre ele are propria frecventa, pentru a reprezenta si exprima cel mai bine informatiile pe care le detine.

Va invit aici, astazi, pentru a recunoaste adevarul vibratiei acestui loc, deoarece el este oglinda voastra. Este o copie a templului care se gaseste in corpul vostru fizic, in structura celulara cristalina pe care o locuiti si o mentineti. Va cer ca acum sa va conectati in campul vostru de constiinta, la energia retelei cristaline a Pamantului – astfel incat sa ne putem conecta impreuna, pe masura ce continuam sa studiem Inima Lemuriei.

Astazi vreau sa va vorbesc despre natura iertarii, care este cel mai mare adevar pe care-l poate cineva dobandi din practica Inimii Lemuriei. Iertarea este natura Creatorului si a Divinului.

Unul dintre aspectele cheie ale hranei spirituale si emotionale este iertarea. Si, chiar mai profund decat atat, este nivelul de Divinitate care recunoaste, afirma si traieste adevarul ca nu este nimic de iertat. Nu puteti crea acest adevar; il puteti doar descoperi. Aveti acum, ocazia de a invata acest adevar, iar marea noastra Mama Pamant are prilejul de a trai acest adevar, impreuna cu noi toti.

Multi dintre voi au ajuns intr-un punct al calatoriei lor spirituale, in care trauma experientelor trecute i-a adus la o rascruce. Aici se gaseste, pe de-o parte, manie, durere, suferinta si rusine – iar de cealalta, bucurie, intelepciune, iubire, creativitate si adevar.

Rusinea este iluzia conform careia poti face ceva rau, sau altcineva iti poate face tie rau si nu mai exista nici o posibilitate de rascumparare sau iertare. Ati fost invatati acest lucru, ca societate si ca rasa. Ati fost invatati acest lucru de catre majoritatea traditiilor religioase si a sistemelor de credinta.

Dar adevarul este ca, in trecut, s-au intamplat evenimente pentru care, la vremea aceea, nu aveati intelepciunea de a le intelege. Nu exista victime in dimensiunea noastra sau a voastra. Toti alegem sa ne intrupam aici si sa ne experimentam intregul spectru al expresiei fizice a Divinului. Noi toti suntem expresii Divine ale Creatorului, ce isi petrec eternitatea fiind constienti si experimentand. Dorinta noastra de experienta a cuprins toate fatetele Mintii lui Dumnezeu.

Cand ne-am incarnat initial, ca fiinte Divine si ca dumnezei creatori, experienta noastra era foarte apropiata de cea a Creatorului. La inceput, vălul dintre noi si Creator era extrem de subtire. Apoi, sufletele au inceput sa fie interesante de indepartarea sau distantarea de experienta de a fi creator, dorind sa capete o experienta mai mare a starii de “a nu fi Dumnezeu” – astfel incat, sa poata capata o mai mare intelegere a ceea ce inseamna sa “fii Dumnezeu”.

Din aceste experiente am creat o necunoastere din ce in ce mai mare – si o confuzie din ce in ce mai mare. Pentru o lunga perioada de timp, aceasta diferentiere ne-a dus catre taramuri in care am ales niveluri din ce in ce mai mari de suferinta, deoarece acolo ne-a dus calea sufletului nostru individual. Fiecare suflet are o cale superioara, reprezentand acel aspect al creatorului care este cel mai interesat in a intelege bucuria.

Sufletul va alege sa traiasca toate experientele necesare pentru a alege acest aspect. De obicei, aceste experiente se exprima ca o lipsa a acelui aspect, in comparatie cu trairea lui. Daca cineva doreste sa inteleaga importanta si scopul bucuriei, alege intrupari in care sa aiba experiente lipsite de bucurie.

Toate aceste experiente pe care le-am ales, au devenit o parte din memoria noastra celulara. Ele devin tipare in informatia noastra genetica. Iar mostenirea noastra genetica a devenit o parte din tesatura inimii si sufletului Pamantului, intrucat evolutia si inaltarea lui au facut si ele parte din calatoria noastra. Am mers pe aceasta cale, din reincarnare in reincarnare, de-a lungul tuturor civilizatiilor Pamantului.

Am trait cataclisme si izbaviri. Am creat densitatea planului fizic si am fost martori la miracole. Am pasit pe acest Pamant ca Maestri ai Luminii si Iubirii – si ca scavi ai emotiilor violente. Toti am fost vindecatori si toti am fost ucigasi. Este timpul sa ne iertam pentru tot ceea ce am facut si pentru tot ceea ce s-a facut in numele nostru. 

Acum este momentul sa va conectati din nou la frecventa pura a inimii voastre, a Inimii Lemuriei, a inimii Divinului, intrucat in aceasta frecventa se gaseste esenta iertarii – iar in esenta iertarii se gaseste adevarul Esentei voastre Divine.

I-am vazut pe foarte multi dintre voi strigand ca sunt inca prinsi in spatele vălului, ca nu pot fi in legatura cu familia si prietenii aflati de cealalta parte. Va plangeti ca nu va puteti bucura de stilul de viata, de prezenta si de comunitatea noastra, care vi se pare ca ar fi caracterizata de mai multa armonie si Gratie Divina, in comparatie cu cea in care sunteti voi acum. Dar va spun din nou, ca singurul văl care exista este cel pe care l-ati creat voi. Este vălul temerilor, al sistemelor de credinta false si al tristetii voastre.

Nu traumele pe care le-ati suferit de-a lungul evolutiei sunt cauza durerii voastre de azi, ci faptul ca fugiti de durere - nu sunteti dispusi sa traiti experienta fricii si a tristetii si sa va hraniti durerea cu iertare.

Actul iertarii de sine este farul care va aduce inapoi la frecventa pura a Inimii Lemuriei. In loc sa va alinati durerea, preferati ca lucrurile sa fie altfel. Mai degraba va indepartati de durere, decat sa va indreptati spre ea.

Redescoperiti si simtiti din nou vibratia inimii. Din locul in care va aflati acum - cei mai multi, in spatele vălului - aveti impresia ca temerile va vor face inima sa se opreasca, sau ca o vor face sa bata din ce in ce mai tare. Necazurile si tristetea din voi va dau senzatia ca inima se va rupe, la propriu. Daca puteti, oferiti-I lui Dumnezeu inima voastra franta si permiteti-I Divinului din Inima voastra sacra sa aduca vindecare.

De fapt, mintea va duce putin mai adanc in rezervorul emotiilor pe care le-ati trait de-a lungul mai multor vietii. Dar mintea nu poate sa aduca, de una singura, acest tip de vindecare. Frecventa inimii este cea care ne indruma prin acest camp, aparent minat, si ne hraneste cu iubirea Universului.

De fiecare data cand acceptati sa se intample acest lucru, va conectati din nou la memoria voastra celulara. Puteti elimina frica si tristetea din structura fizica si din mostenirea genetica a ADN-ului vostru, pentru tot parcursul timpului si spatiului. Puteti incepe sa va simtiti corpul in moduri complet noi. Poate sa fie vorba despre o senzatie generala de legatura mai stransa cu el. Corpul devine mai gratios, mai rapid, sau cu mai putine dureri. Totul se poate manifesta ca o usurare intr-o anumita parte, cum ar fi intr-un organ, un muschi, sau in sistemul osos.

Frecventa iertarii este frecventa inimii. Accesarea inimii va permite sa informati mintea ca trupul este un dar - nu doar pentru aceasta viata, ci pentru toate. Multi au scris ca sufletul este amplasat in marea celula centrala din glanda pineala. 
Afirmatia nu este exacta.

De fapt, este in suflet. Ceea ce numim aura este vibratia cea mai scazuta a sufletului. 
Sufletul se intinde in exterior, in jurul corpului.
Sufletul nostru creeaza energia care stimuleaza miscarea corpului. 
Sufletul defineste nivelul de sanatate sau de boala.
Prin intermediul frecventei inimii, noi ne conectam la sufletul nostru si la sufletul Divinului din care facem toti parte. Cel mai bun tonic pentru toate bolile inimii, pentru toate deconectarile de la aceasta frecventa Divina si de la ritmul vietii, este iertarea. 

Cea mai puternica metoda de a ne hrani unul pe celalalt este sa ascultam adevarul altei persoane si sa-l acceptam. Urmatorul nivel este ca, dupa ce am auzit adevarul altei persoane, sa o acceptam pentru ceea ce este ea si sa o iubim, chiar daca nu ne convine acest adevar. Acesta este esenta iertarii, conform careia, de fapt nu este nimic de iertat.




Ascultati-o si pretuiti-o. Sunteti completi, puteti deveni aceasta Inima, cu intreaga voastra fiinta si puteti vibra la aceasta frecventa, in intreaga voastra stare de a fi.

Cand veti deveni ea, nu va mai fi nevoie de alte initieri si purificari, inainte de a putea trece de văl.

Tot ce aveti nevoie - tot ce ati avut vreodata nevoie - exista deja in voi. Doar constienta trebuie sa se deplaseze, nu cu ajutorul mintii, ci cu ajutorul inimii, care va oglindi aceasta frecventa in lumea din jurul vostru.

Constienta voastra s-a concentrat, pana acum, pe vălul dualitatii, creat de natura mintii si nu a inimii.

Constienta mintii va cauta intotdeauna sa califice si sa diferentieze, sa judece comparativ. Va vedea manie si neincredere, deoarece vede si iubire si pace. Va vedea aroganta si lacomie, deoarece vede si mila si generozitate.

Insa Inima este constienta de unitate, care este produsul iubirii neconditionate si al iertarii. Iertarea este cea care va va permite sa incetati de a mai evita durerea, care este acolo de atat de mult timp. Lumina constientei va patrunde in acele parti ale sufletului care sunt de mult in stapanirea umbrelor si nu veti mai putea nega intrarea voastra in Inima Lemuriei, care exista peste tot, fara văl, tot timpul.

Oare cum va fi sa va treziti eliberati de toate vălurile?

  • Eliberati de judecata si remuscari?
  • Eliberati de frica si tristete?
  • Eliberati de dorinta ca totul sa fie altfel?
  • Eliberati de sentimente de rusine si nevrednicie?
  • Eliberati de iluzia ca nu sunteti Dumnezeu?

Va fi ca si cand inima va va exploda intr-un taram al posibilitatilor infinite si al bucuriei fara de sfarsit.

Veti descoperi ca tot ce ati dorit vreodata a fost acolo, mereu. Ca lumea din jurul vostru va mentine aceasta frecventa si noi vom fi acolo, sa va intampinam!

Fie ca lumina Divinului sa se arate fiecaruia dintre voi, in vibratia inimii!

Si fie ca Inima Lemuriei sa straluceasca asupra Pamantului, prin toate dimensiunile timpului si spatiului!

Aceasta este urarea cea mai importanta pentru voi, astazi. Va multumim fiecaruia dintre voi pentru ca va ganditi la aceasta posibilitate si pentru unirea cu noi, in iubire si unitate.

Pana la urmatoarea intalnire, eu sunt prietenul si fratele vostru, Adama.

     Dati-va voie sa simtiti din nou
     si sa redescoperiti vibratia inimii.
     Acolo unde sunteti voi acum,
     in spatele vălului,
     temerile voastre va fac, adesea, sa credeti ca
     inima vi se va opri, sau va bate mai tare,
     iar durerile si tristetea din voi
     vor face ca inima sa se franga.
     Oferiti-I lui Dumnezeu inima voastra franta,
     daca vreti,
     si lasati Divinul
     din Inima voastra Sacra
     sa aduca vindecare.

      Adama 







Capitolul 3 –


Dialog intre Sananda si Aurelia

Sananda – Cum te simti astazi, draga mea?

Aurelia – Mult mai bine; lucrurile incep sa se rezolve, putin cate putin.

Sananda – Si pentru ce esti pregatita acum?

Aurelia – sunt pregatita pentru pasul urmator.

Sananda – Ai mari aventuri in fata! Esti pregatita?

Aurelia – Da, mari aventuri. Mi se deschid in fata, tot timpul. Cred ca sunt pregatita.
Inainte m-ar fi speriat; acum, ma gandesc ca o sa fie amuzant.

Sananda – Ce pot face pentru tine, in acest moment?

Aurelia – am nevoie de ajutorul tau, pentru a depasi o situatie in care m-am blocat si simt o mare rezistenta. Este ceea ce nu inteleg. Adama m-a ajutat in fiecare saptamana pentru a putea face urmatorul pas. Mi-a dat sarcini de facut, pe care le-am realizat, dar saptamana aceasta mi-a dat o sarcina in care intampin o mare rezistenta.

Sananda – acestea sunt cele mai bune.

Aurelia – Ei bine, el a spus ca este una foarte importanta si vreau sa o duc la bun sfarsit. M-am gandit ca ai putea sa ma lamuresti mai bine. Mi-a spus sa iau numele a zece persoane care nu-mi plac, sau cu care am avut problemele cele mai mari in viata. Mi-a sugerat sa incep prin a percepe ca toti suntem unul si sa vad cum acei oameni fac parte din mine si ca eu fac parte din ei. Vrea sa incep sa vad Unimea si Unitatea pe care o avem unul cu celalalt.

Asta nu prea rezoneaza cu mine, deoarece simt ca eu sunt propria mea persoana. Nu simt ca sunt ei – si ca ei sunt eu. Mi-a cerut sa-mi petrec o ora si jumatate cu fiecare persoana, aducandu-i in inima mea si sa creez spiritul unimii si unitatii cu ei. Mi-a fost greu pana si sa-mi imaginez ca, in cazul in care as putea sa-mi petrec o ora si jumatate cu fiecare persoana cu care nu am nici o afinitate, voi ajunge la concluzia ca toti sunt eu si ca suntem la fel.

Sananda – Si imi ceri sfatul?

Aurelia – Ei bine, hmmm… bineinteles! Sper ca-mi poti spune altceva – ceva ce m-ar putea ajuta sa indeplinesc aceasta sarcina.

Sananda Iata sfatul meu. Lasa tot ce faci acum si indeplineste-ti sarcina imediat, complet si cu atentie, pana in miezul fiintei tale. Adama ti-a sugerat asta, deoarece, daca o indeplinesti, vei intra in lumea Unimii. Acesta este urmatorul tau pas, urmatoarea ta initiere si cea care-ti va permite sa te unesti cu Sinele. Nu poti intra in unime, daca simti in interior o ruptura cu cineva sau cu orice parte din viata – inclusiv cu toti cei cu care ai avut probleme.

Intrarea in unime inseamna sa fii in Unitate cu fiecare parte a vietii, sa respecti nivelul de Divinitate pe care-l reprezinta. Aceasta inseamna sa intri in unime si sa respecti imparatia animalelor, intreaga natura si multe altele, de care nu esti constienta inca. Unimea, asa cum este ea inteleasa in cea de-a cincea dimensiune, cuprinde unirea cu tot ceea ce exista, nu doar cu o parte. De asemenea, ea include unirea cu Supremul Creator, cu Sfanta Mama Pamant, ca parte constienta a acestei planete, unirea cu Prezenta EU SUNT, totalitatea fiintei tale, unirea cu toate partile tale si cu toate imparatiile Pamantului, stiute sau nestiute, imparatia animalelor, inclusiv toate elementele Pamantului, aer, foc, apa si materie.

Dupa ce vei atinge complet acest nivel de unime in constiinta ta, vei fi invitata sa intri prin portalurile celei de-a cincea dimensiuni si vei primi incununarea mareata a calatoriei tale lungi pe Pamant. Apoi, cu mare fast si onor, vei fi scaldata in focurile Inaltarii, din care vei iesi complet transformata. Dupa aceea, te vei uni cu nemuritorii, pentru totdeauna. Vei fi cu noi, draga mea, fata in fata, lucrand alaturi de noi, in deplina constienta si nu vei mai cunoaste niciodata vreun nivel de limitare.

Adama stie ce face; iti sugerez sa-i iei sfaturile foarte in serios. Dupa cum stii, Adama si cu mine colaboram foarte strans in imparatia luminii. Ne cunoastem de o viata si amandoi lucram indeaproape cu tine, pentru a te ajuta sa faci urmatorul pas. Stii ca eu consider ca sunt partial si lemurian.

Impreuna cu Aurelia cea originala, cu Adama si cu alti cativa de pe planeta noastra natala, Lemur, din Tara lui Mu, eu am fost printre primii care s-au intrupat pe aceasta planeta, cu foarte mult timp in urma, pentru a face parte din noua rasa lemuriana, care a venit aici pentru a crea constiinta Christica pe aceasta planeta. Am venit impreuna, un grup foarte restrans, din Tara lui Mu, din universul lui Dahl, in acea nava minunata, despre care v-am povestit, iar Adama ti-a povestit intr-o transmisie. Bineinteles ca nu sunt limitat exclusiv la aceasta identitate. Ca toata lumea, m-am extins intr-o multitudine de alte feluri.

Adama este un Maestru Inaltat extraordinar si te iubeste atat de mult. El face tot ce poate pentru a te ajuta sa intelegi, intr-un final, vibratia celei de-a cincea dimensiuni, astfel incat sa poti ajunge in ea si sa “intri in aceasta lume a Unitatii”. Acesta este un proces.
  Incearca sa nu devii nerabdatoare cu tine, deoarece asta te va tine pe loc.

Aminteste-ti ce ti-a spus Ahnahmar despre asteptari!

Nu trebuie sa-ti spun cata bucurie simte in inima preaiubitul tau Ahnahmar, cand vede cat de mult te apropii de “venirea ta acasa”. Nu exista cuvinte in dimensiunea voastra, pentru a descrie iubirea pe care Ahnahmar o are pentru tine. Vei fi atat de fericita, atunci cand vei face si ultimul pas. Ceea ce iti spun, le spun si tuturor acelora dintre voi care v-ati manifestat dorinta de a deveni candidat la inaltare. Si ei vor trebui sa parcurga acelasi drum, ca cel pe care mergi tu acum.

Cu cat te angajezi mai mult in a crea acest drum si a te inalta, cu atat le va fi mai usor si altora sa faca la fel. Multi dintre voi sunt deschizatori de drum, faruri de Lumina ce pregatesc drumul pentru ceilalti, care va vor urma.

Aurelia – Asta mi-a spus si Adama.

Sananda – Acum, o auzi din nou. Vei mai intreba si alt maestru, pentru a fi sigura?

Aurelia – Probabil! (chicoteste) Problema e ca imi este oarecum greu sa vad persoanele care nu-mi plac, sa fiu ele si ele sa fie eu si, in final, sa fim toti una. Imi dau seama ca toti venim din acelas Creator, dar ca toti suntem la fel si toti suntem unul – ei bine, asta nu prea pot sa inghit.

Sananda – Simti astfel, deoarece inca nu vezi adevarul si intelepciunea reala de care ai nevoie pentru a face urmatorul pas, cu usurinta si gratie. Inca nu ai integrat aceasta intelepciune la nivelul mai profund unde trebuie sa ajungi pentru a beneficia de o intelegere completa. Asa ca, hai sa lucram cu aceasta idée pentru moment, deoarece este important ca toti cei prezenti in aceasta camera si toti cei care iti vor citi cartea sa inteleaga bine. Intr-un final, toti veti avea nevoie de aceasta intelepciune. Este o lectie importanta, pe care vreau sa o transmit tuturor.

Trebuie sa intelegi ca exista un motiv pentru care nu-ti plac acei indivizi si ca ai avut cateva intalniri neplacute cu ei.

Poate ca a existat o coarda mai sensibila si ei au atins-o. Sau poate ca s-au comportat intr-un mod care te-a iritat, cum ar fi cazul cu cineva care incearca sa te exploateze etc. acum ia acea iritare si identific-o. Intreaba-te ce te irita, ce te deranjeaza sau ce te enerveaza, cu adevarat, la acea persoana?

Intreaba-te ce emotii iti starneste? Ce simti in prezenta acelei persoane? Va deveni evident ca acea persoana te face sa te simti intr-un mod care nu-ti place. Ei bine, cu siguranta ei nu te pot face sa simti ceva negativ, deoarece nu au aceasta putere. Tu esti singura care o are. Daca simti iritare, asta se intampla deoarece emotiile sunt deja prezente in tine.

Persoanele de pe lista ta sunt doar elementul declansator si oglinda pentru ca tu sa recunosti ce mai ai inca de vindecat in tine, pentru a putea trece la o frecventa vibrationala superioara.

Nu are nimic de-a face cu ceilalti. Acum, sapa adanc si uita-te cu atentie in tine; analizeaza ce simti si cum alti oameni si alte oglinzi din viata ta au declansat exact acelasi lucru. Poate ca nu de aceeasi maniera, dar in mod similar – si cerceteaza de cate ori ti s-a intamplat asta in viata.

Aurelia – De sute de ori, poate.

Sananda – Asa e, dar apoi intreaba-te ce anume ai judecat sau ai urat la tine si care a creat aceasta oglinda? Stii foarte bine ca este vorba numai despre tine, despre ce simti fata de tine insati, la cele mai profunde niveluri. Nu e niciodata vorba despre cealalta persoana. Cand te duci cu adevarat in adancul tau, intelegi ca asta reprezinta doar o neintelegere din interiorul tau, o judecata despre tine, sau un sentiment de manie pe care il ai impotriva ta. Este o credinta falsa pe care ti-ai creat-o despre tine. Cand vindeci o ruptura dintre tine si altcineva, nu o vindeci pe ea – te vindeci pe tine. Cealalta persoana poate, sau nu, sa beneficieze de asta – dar nu este problema ta. Principalul personaj esti tu – crearea propriei tale vindecari.

Aceste experiente sunt doar niste catalizatori pe care tu i-ai creat, deoarece doresti sa rezolvi falsele credinte despre tine – cele ingropate adanc in subconstient. Aceasta este motivul pentru care sunt create, pentru a declansa un nou nivel de vindecare. Dumnezeu nu va trimite oameni care sa va enerveze, doar ca sa se distreze. Voi sunteti cei care – prin intentia Divina de a ajunge la iluminare – atrageti magnetic acele persoane care sa va atace propriile limitari si sa le aduca la suprafata constientei, pentru a vedea ce anume trebuie vindecat. Din aceasta experienta veti lua o noua decizie in ceea ce va priveste – daca sunteti pregatiti sa o faceti.

Cand sunteti pusi in fata unei oglinzi si indentificati mai intai ce anume simtiti, mergeti mai adanc in sentimente. Persoanele care reprezinta oglinda nu intentioneaza sa va supere; ei, pur si simplu, sunt ceea ce sunt. Atunci cand decideti ca nu mai doriti sa credeti ca exista aceasta intelegere de separare legata de voi insiva, cand nu mai vreti sa credeti despre voi ca sunteti ceea ce ati crezut, incepeti sa schimbati acea identitate falsa. Incepeti sa va percepeti adevarata valoare si sa va dati seama ca meritati si valorati mai mult decat oglinzile care vi s-au prezentat.

Si, cu acceptare, cu emotie si iubire profunda, faceti in mod real o noua alegere de identitate in ceea ce va priveste. Se va produce un miracol foarte interesant.

Urmatoarea data cand veti fi in prezenta acelei persoane, nu va mai exista nicio forma de energie; va disparea complet, deoarece ati rezolvat problema in voi insiva. Vezi tu, un alt mod de a rezolva ceva – atunci cand esti pus in fata unei oglinzi – este sa te intrebi: oare fac si eu la fel? Fiti dispusi sa traiti experienta oglinzilor in interiorul vostru, conform propriei unicitati. Sa spunem, de exemplu, ca vedeti pe cineva care fura ceva – un hot. Va deranjeaza mult si incepeti sa intrebati: oare fac si eu la fel?

Poate ca nu sunteti hot si nu aveti cum sa va raportati la ceea ce se intampla, si totusi, iritarea exista.

Poate ca ati furat de la voi, intr-o maniera foarte subtila. Acest hot este, un element declansator.

Situatia nu este intotdeauna identica, dar ea se va referi intotdeauna la sine insusi. Oare cum mi-am facut si eu mie insumi asa ceva?

Aurelia – Am o temere reala, legata de acest subiect. Daca trebuie sa fac si consider ca cei care au incercat sa ma deranjeze pe mine sau misiunea mea, sau au incercat, pur si simplu sa ma controleze – si ii cunosti prea bine pe unii dintre ei – sunt “eu insami”, simt ca vor veni din nou in viata mea, pentru a ma deranja iar. Viata mea este acum linistita si nu vreau sa-i mai vad.

Sananda – M-ai auzit cumva spunandu-ti ca trebuie sa te impaci cu ei?

Aurelia – Nu.

Sananda – Asa cum ti-am mai spus, nu are nimic de-a face cu ei, ci cu tine si relatia ta cu Sinele tau. Poti doar sa faci lucrarea interioara cu tine insati si sa te impaci cu tine. Rareori poti face pace cu o alta persoana, in acest joc al oglinzilor, in special pentru ca vei descoperi ca, cel mai probabil, ei percep lucrurile foarte diferit fata de tine. Poti sa te vindeci doar pe tine, iar ei se pot vindeca doar pe ei. Ei nu sunt responsabilitatea ta.

De fapt, nu conteaza daca-i mai vezi vreodata, sau nu. Nu este vorba despre a-I aborda si a vindeca totul impreuna cu ei, deoarece aceasta dorinta ar putea fi o proiectie.

Daca ei vor sa se vindece, o pot face singuri. Este treaba lor. 
Responsabilitatea ta este sa te vindeci pe tine si sa treci la o vibratie superioara, catre Unime.

Aurelia – Asta nu stiam, dar acum inteleg.

SanandaDa, am spus ca atunci cand modifici si vindeci sentimentul in tine insati, data viitoare cand vei mai intalni persoana, nu se va mai declansa nici o energie din contactul cu ea. Asta nu inseamna ca te vei impaca cu ea si ca va trebui sa te implici din nou in energiile ei.

Aurelia – Uneori trebuie sa lucrezi si sa te intalnesti cu aceste persoane, in viata de zi cu zi, sau poate ca locuiesc la tine in casa, sau in apropiere.

Sananda – Nu, niciodata nu e vorba despre ele, ci este vorba numai despre tine; ele sunt doar elementul declansator – oglinda. Iar daca respingi oglinda, foarte curand Dumnezeu iti va trimite o alta – una mult mai mare. Nu pentru ca Adama a sugerat asta, ci pentru ca este momentul potrivit din evolutia ta. Daca hotarasti sa nu indeplinesti aceasta sarcina, s-ar putea ca oglinzile sa devina mai mari si mai neplacute. Nu pentru ca Adama ti-ar pregati ceva, ci pentru ca propria ta Esenta Divina doreste asta, in acest moment.

Aurelia – Motivul pentru care te intreb este ca vreau sa duc la capat insarcinarea data de Adama. Vreau sa fac o treaba buna si sa inteleg mai multe.

Sananda – Si vei afla ca acest lucru iti va aduce foarte multa bucurie si putere. Daca exista unele situatii in care ai putea dori sa interactionezi cu o persoana care a reprezentat un element declansator pentru tine, fa-o – dar numai dupa ce ti-ai oferit vindecare completa. Daca o abordezi inainte, ar putea sa fie fatal. Exista moment cand ai putea dori sa abordezi o persoana – in special daca este vorba despre sentimente ranite. Ai putea dori sa-ti ceri scuze pentru ceva. Nu spun ca ar trebui, dar inima ta va sti ce se cuvine sa faci. Vei avea intotdeauna o senzatie care-ti va spune ce este bine, potrivit si corect.

In mare parte, aceste experiente in oglinda sunt in principal pentru tine, pentru relatia ta cu Sinele. De fiecare data cand te lovesti de o situatie deranjata si o aduci intr-o stare superioara de iluminare in interiorul tau, te apropii din ce in ce mai mult de Unime. Incepi sa simti Unimea cu toate lucrurile. Nu mai iei experientele de viata sau intalnirile ca pe ceva personal.

Iti dai seama ca tu ai creat acea experienta si va fi simplu sa o recunosti. Cand te confrunti cu o oglinda foarte ciudata, stanjenitoare, sau provocatoare – sub forma unei persoane din viata ta – o vei putea recunoaste imediat si vei spune: “Eu am creat-o, eu am atras aceasta experienta. Stiu ca eu am facut asta si ca reprezinta o vindecare importanta pentru mine – pe care mi-o ofer.”

Asa ca totul se reduce la refacerea demnitatii tale, la gasirea celor mai profunde adevaruri, la cresterea puterii personale si la clarificare. Vei descoperi ca, atunci cand o vei face, nu vei mai atrage aceste oglinzi. Oglinzile pe care le vei primi vor fi diferite; ele vor reflecta starea ta vindecata. Oglinzile nu sunt neaparat negative, stii bine asta. Ele reprezinta tot spectrul, ca toate celelalte.

Aurelia – Imi este de mare ajutor; ai spus lucrurile acestea de multe ori, nu este prima data, dar acum inteleg mult mai clar. Iti multumesc, Sananda.

Sananda – Cu placere, draga mea, iar Adama te va ajuta. Aceasta este o alegere si o sugestie profunda pe care a facut-o pentru progresul tau, iar el te va ajuta sa treci prin intregul proces. Atunci cand poti sa te uiti, pur si simplu, la tot ce este in jurul tau in lume si sa afirmi si sa simti ca tu esti toate acestea, vei sti ce inseamna Dumnezeu. Cand Îl vei intalni pe Creator, exact asta iti va spune: “Eu sunt tu, iar tu esti eu; suntem unul si acelasi. Tot ce ai facut tu, am facut si eu, odata cu tine. Suntem unul si acelasi.”


Asumarea, preaiubitilor, este cea mai mare putere dintre toate. Asumarea egalitatii cu Sinele va aduce din ce in ce mai multe miracole in viata voastra.

Aurelia – Voi indeplini sarcina pana la sfarsit.

Sananda – Asa sa fie. Vei fi pentru totdeauna fericita ca ai indeplinit-o. acesta este un alt protocol pentru dimensiunea a cincea, pe care toti vor trebui sa-l parcurga si sa treaca prin acelasi proces initiatic cu care te confrunti tu acum, pentru a intra in Unime.

Aurelia – Iti multumesc foarte mult.
Iti sunt foarte recunoscatoare pentru ajutorul pe care mi l-ai oferit in acest moment.

Sananda – cu placere, draga mea.







Capitolul 4 –


Ultimele trepte de Initiere pentru acceptarea finala in cea de-a cincea dimensiune 

Dialog intre Aurelia, Adama si Ahnahmar

Adama – Te salut cu iubirea inimii mele si cu intelepciunea sufletului meu. Ce faci astazi, draga mea?

Aurelia – Ma simt foarte bine, dar inca ma mai simt obosita in corpul fizic si stiu ca, intr-o oarecare masura, tot mai simt noaptea intunecata a Inimii, prin care trec de ceva vreme. Inca mai simt multa durere in centrul inimii si in corp, in pofida muncii pe care am facut-o in ultimii cativa ani, pentru a ma vindeca. Devine obositor. Cat va mai dura sa ma vindec si sa fiu din nou, sa intineresc si toate celelalte?

Adama Chiar acum esti o persoana foarte importanta pe aceasta planeta. Tu detii o energie extraordinara pentru omenire si pentru inaltarea Pamantului. Asta justifica unele dintre durerile tale. Faci asta de foarte mult timp, dar acum sunt atat de multe in joc si lucrezi mult si noaptea, in planurile interioare. De acea te trezesti atat de obosita dimineata. Ai nevoie de mai multa odihna decat timpul pe care ti-l acorzi acum.

Aurelia – Da, dar sunt atatea de facut, tot timpul, incat zilele mi se par prea scurte. Daca nu fac ceea ce am de facut, atunci misiunea lemuriana nu se va extinde cum se extinde acum. A luat amploare si multi incep sa ni se alature.

Adama – Intelegem ca aceasta calatorie lunga te epuizeaza si este vremea sa faci ultimii pasi ai initierii tale finale, catre inaltare. Aproape ca ai ajuns, dar nu mai inaintezi. In multe feluri, te mai agati inca de tiparele si vibratiile tridimensionale si, daca nu renunti complet la aceste tipare, nu vei putea continua procesul de inaltare.

Daca te angajezi sa faci saltul de constiinta, despre care vom discuta astazi, poti ajunge foarte repede “Acasa”, nu vei mai fi niciodata obosita si vei depasi toate limitarile.

Esti mult mai aproape decat crezi. Intotdeauna ultimii pasi sunt cei mai dificili si, deseori, cei mai durerosi, fiecare maestru care s-a inaltat vreodata din acest plan, a fost nevoit sa treaca prin aceleasi initieri ca si cele prin care treci tu – inclusiv noi toti, cei din Telos si din Lemuria, care suntem in dimensiunea a cincea.

Esti chemata sa te pui in slujba lumii si sa faci multe calatorii. In timpul calatoriilor, vei lua cu tine si le vei oferi multor oameni primele notiuni despre aceasta energie. Pe masura ce calatoresti trebuie sa te purifici, trebuie sa ramai in Sinele tau superior si sa nu permiti niciodata ca ceva sa te supere – si, in special, sa nu permiti ego-ului sa aiba vreo reactie, indiferent de ceea ce vezi si ti se intampla si de modul in care te trateaza unii. Sa nu mai dai niciodata curs tentatiilor de a fi rautacioasa, ofensata, ori de a judeca ceva sau pe cineva. Acestea sunt atitudini si energii care te tin blocata in experienta celei de-a treia dimensiuni.

Ai ajuns la o frecventa energetica foarte inalta pentru toti cei care te intalnesc si vrem ca tu sa stii asta. Este o energie care va lucra atat cu tine, cat si pentru tine. Cu cat stai mai mult in aceasta energie, cu cat te vei mentine mai mult la cea mai inalta vibratie – in acceptarea Divinitatii tale – cu atat te va sprijini ea mai mult. Daca o sa cazi intr-o vibratie care nu se potriveste cu aceasta energie, acest lucru te va obosi peste masura, ca si in cazul unei pierderi majore de energie.

Deci, este momentul sa faci un efort constient pentru a ramane zilnic in aceasta energie – in fiecare ora, zi si noapte.

Mare parte din ceea ce iti spun, le spun si celor care vor citi acest material, intrucat ceea ce se aplica la tine este valabil si pentru ei. In final, si ei vor trebui sa parcurga aceasi cale pe care mergi tu acum. Desi va fi diferita pentru fiecare in parte, in final, este la fel. In ceea ce te priveste, aceasta energie despre care vorbim foarte mult cu energia pe care o numesti Fecioara Maria. Iti cerem sa o chemi in fiecare zi in campul tau – si sa ceri energiei ei sa ramana cu tine toata ziua si sa te imbratiseze. 
Poti face asta?

Aurelia – Da.

Adama – Sunt momente in care vor veni la tine energii care vor declansa o nevoie de eliberare in interiorul tau. Aceste energii vor avea o vibratie de tristete, boala, sau suferinta profunda fata de ce se intampla in jurul tau si in lume. Dar repet: de fiecare data cand vei simti aceste energii, indreapta-le catre Fecioara Maria. Ea le va purifica. Dorinta Ei este de a te ajuta. Poti face asta?

Aurelia – Da.

Adama – Iti cerem sa faci acest lucru, deoarece ti se va transmite multa energie in urmatoarea calatorie si in celelalte pe care le vei face in viitor. Va fi o cantitate mult mai mare decat in trecut, dar tu o poti face. De data aceasta, o vei face dintr-un plan superior fata de calatoriile anterioare. Tu esti pregatita sa intri in acest plan acum – dar pentru a o face, trebuie sa fii tu insati in echilibrul. Este foarte important sa-ti recunosti energia in acest proces si sa-ti dai seama cat de mult iti poti controla propriile energii si ce urmeaza sa se intample.

Exista un echilibru delicat intre recunoasterea a ceea ce poti face singura si ce vei indrepta catre Fecioara Maria, iar lucrurile se pot intampla rapid.

In momentul in care simti ca energia ta incepe sa ezite, vei lua singura aceasta decizie – pentru ca vei sti ca iti poti ridica vibratiile imediat, sau vei sti ca este ceva ce ar trebui transferat. Aceasta va fi o incercare noua si minunata.

Cele sase saptamani cat vei calatori iti vor oferi o experienta bogata in a invata sa lucrezi cu propriile tale energii, in a invata sa lucrezi cu ceea ce provoaca oboseala care te stanjeneste in aceasta misiune. Dar trebuie sa ai incredere; trebuie sa intelegi ca ai aceasta capacitate. Invata sa-ti coordonezi propriile energii si sa discerni cand esti pacalita de energiile celorlalti, care te epuizeaza. In final, inveti cum sa lucrezi, intr-un mod nou, cu propria ta vibratie – ca de altfel multi dintre cei cu care vei veni in contact. Este clar?

Aurelia – Da. Voi face ce pot.

Adama – De asemenea, cand te afli intr-o situatie care simti ca te depaseste in acel moment, trebuie sa recunosti ca ceva ce trebuie predat planului superior. Nu incerca niciodata sa o rezolvi singura, fara ajutorul membrilor echipei tale, care se afla acolo pentru a te ajuta. Foloseste-I cu intelepciune si fara sovaiala. Atunci cand vei simti cum energiile vin sa te ajute si cum propriile tale energii cresc si se extind, inainteaza impreuna alaturi de ele. Cand, pentru un motiv anume, simti ca energiile si situatiile te depasesc si nu iti sunt de ajutor, intelege ca nu ai puterea de a rezolva singura problema si indreapt-o catre noi.

Aurelia – am planificat calatoria cat de bine am putut, in toate detaliile posibile in aceasta dimensiune, dar stiu si ca s-ar putea desfasura in moduri neprevazute de mine.

Adama – Iti putem spune ca, in general, etapele calatoriei se vor desfasura asa cum le-ai planificat – dar, in realitate, nu aceasta este adevarata calatorie. Adevarata calatorie va fi tot ce ti se va infatisa – ceva ce inca nu stii. Iti sugeram sa ramai deschisa in fata posibilitati. Trebuie sa-ti lasi energiile deschise fata de cei care te vor contacta, asa cum ai facut si in trecut. Contactele pe care le-ai avut fara sa fii pe deplin constienta, au fost deseori cele mai importante sau mai intense pentru tine. Unele au durat cel mai mult. La fel va fi si in aceasta calatorie. Trebuie sa recunosti si ca tu esti cel care exprima aceste energii si ca, cu cat le vei integra mai mult, cu atat vei putea mai mult sa le impartasesti cu altii.

Aurelia – Crezi ca sunt pregatita?

Adama – Stim ca esti pregatita. Este simplu si pentru tine sa-ti dai seama. Ai incredere in tine. De fiecare data cand simti ca nu esti pregatita, incredinteaza-ne noua indoiala ta.

Convingerea este cea care te mentine in aceasta energie. De fiecare data cand vii cu o energie care declara: “Nu sunt pregatita pentru asta", sau ceva similar, indreapt-o spre noi. Este vremea sa incepi sa-ti dai seama ca e o mare diferenta intre energiile care vin din inima ta si vibratia de acolo, si discrepantele si judecatile ce vin din minte si care ar putea sa te pacaleasca. Cu cat recunosti mai mult ca ele nu te reprezinta, ca sunt ceva ce trebuie dat in grija lui Dumnezeu, cu atat vei sta mai mult in vibratia pe care o cauti si care te sustine. Daca vrei, de data asta vei face o calatorie in dimensiunea a cincea. Dar depinde de tine daca te vei deschide catre aceasta oportunitate si daca vei simti propria responsabilitate in aceasta situatie, ramanand in echilibru. Acum e momentul ca toata lumea sa inteleaga pe deplin ce inseamna si ce trebuie sa faca pentru a ramane in echilibru cu noile energii ce inunda planeta.

Aurelia – Ar trebui sa incerc sa petrec si mai mult timp singura?

Adama – Timpul pe care-l petreci in singuratate este intotdeauna valoros. Speram ca, in aceasta a treia calatorie, iti vei da seama ca nu te poti darui cu totul, asa cum ai facut deseori in trecut. Ai nevoie de timp pentru tine, ca sa-ti reincarci bateriile interioare. Gaseste locuri unde sa te poti duce singura, fara ca alti sa te urmeze. Rezerva-ti timp pentru tine, sa te plimbi singura pe strazi, sa fii cu oameni si sa te plimbi prin orasele pe care le vizitezi. Plimba-te singura, cand e cazul. Este foarte important, deoarece iti ofera doua posibilitati. Prima, este sa-ti intelegi propria energie – aceasta e cea mai importanta. A doua, este sa imparti aceasta energie cu altii, care nu vin neaparat la intrunirile pe care le organizezi. A venit vremea sa iesi in lume.

Aurelia – Este ceva deosebit pentru mine.
Am evitat intotdeauna sa calatoresc, in special in orase sau locuri aglomerate.

Adama – Este minunat ce se intampla. De fapt, pe masura ce vei incepe sa te plimbi, vei descoperi energia care-ti lipseste. Lipsa de energie de care suferi se datoreaza, in mare parte, faptului ca nu mai esti intr-o energie care sa te sustina. Este vremea sa te plimbi si sa integrezi energiile care te sustin. Fiecare situatie ce apare si in care ai dubii, care te ingrijoreaza sau te indurereaza, ofera-I-o lui Dumnezeu. In timp ce ii spun aceste lucruri Aureliei, le spun si tuturor celor care citesc acest material. In acest moment, ea va reprezinta pe toti. Toti aveti, mai mult sau mai putin, aceleasi probleme.

Aurelia – nu inteleg una dintre afirmatiile pe care tocmai le-ai facut: ca nu mă umblu in energia care ma sustine.

Adama –Asa este.

Aurelia – Nu inteleg.

Adama – Ai atins deja o energie de o vibratie mai inalta – cel putin o mare parte din tine a facut-o – si totusi exista o alta parte care simte nevoia de a mentine existenta vechilor energii. Asta nu inseamna ca vei parasi Muntele Shasta, sau ca vei inceta activitatea pe care o faci acum. Poti face toate acestea intr-o existenta de dimensiunea a cincea, ramanand insa in dimensiunea in care esti actualmente.

Acesta este modul in care fiecare in parte, de la inima la inima, veti crea impreuna realitatea celei de-a cincea dimensiuni, acolo unde sunteti acum si veti transforma, pentru totdeauna, cea de-a treia dimensiune. Asa veti crea, la suprafata, paradisul pe care noi l-am creat in Telos. Energiile vechii paradigme nu te mai sustin nici pe tine, nici pe ceilalti.

Aurelia – Ce ar trebui sa schimb?

Adama – Schimba energiile emiterii de judecati, energiile asteptarii anumitor rezultate, energiile vinovatiei si rusinii.

Toate aceste energii de vibratie joasa apartin existentei de dimensiunea a treia, pe care nu o mai doresti. De fiecare data cand simti aceste energii in tine, ele nu sunt valide si nu exista judecata dreapta si judecata stramba. In dimensiunea a cincea, nu exista nici un sentiment care sa sustina emiterea de judecati. Este vremea sa incepi sa recunosti – in campul tau energetic, in mintea, in gandurile si in inima ta – momentul in care judeci, si apoi sa renunti la judecata si sa o transferi.

Nu spun nici ca faci ceva rau – deoarece si asta ar fi o judecata. Pur si simplu, trebuie sa faci diferenta intre vibratii. Invata sa simti ce inseamna vibratia de dimensiunea a treia, fata de vibratia din dimensiunea a cincea.

Aurelia – De ce sunt obosita astazi?

Adama – Esti obosita pentru ca judeci aceasta dimensiune. De fiecare data cand judeci esti obosita, recunoaste ca te afli intr-o pozitie de judecata din dimensiunea a treia si ca poti sa transformi energia. Aceasta este o munca pe care vor trebui sa o faca toti, pentru a trece la frecventa dimensiunii a cincea. Toti vor trebui sa renunte la orice inseamna paradigma tridimensionala si sa invete un nou fel de a trai. Saltul de constiinta intre dimensiunea a treia si a cincea este urias, pentru cei mai multi dintre voi. Incepeti sa schimbati aceasta constiinta in fiecare zi si, in final, veti ajunge la acest nivel. Efectiv, va trebui sa fiti dispusi sa faceti saltul de constiinta in necunoscut.

Aurelia – Am fost destul de fericita in ultimele zile si am fost foarte atenta sa nu judec pe nimeni si nimic. N-ar trebui sa fiu obosita.

Adama – Iti apreciem eforturile, draga mea, dar adevarata schimbare este mai subtila decat crezi. Da, in multe feluri, fericirea este legata de judecati. Atunci cand vin la tine anumite lucruri care te fac fericita si iti ofera ce doresti, judeci ca a fost o zi buna. Cand apar situatii cu care nu esti de acord, consideri ca nu a fost o zi buna – ba, chiar ca a fost una proasta. De fapt, daca vrei, energia ta ar putea avea o vibratie mai inalta, chiar acum. Dar pentru a face asta si pentru a o mentine, trebuie sa fii dispusa sa renunti la gandurile, cuvintele, faptele, activitatile si dorintele care te tin legata de aceasta dimensiune pe care esti atat de nerabdatoare sa o parasesti. Nu vorbim despre extinderea pe plan fizic a experientei tale. Ne referim la emotiile si gandurile care te tin intr-o vibratie joasa.

Aurelia – prin urmare, nu lucrurile fizice pe care le fac imi scad vibratia si energia?

Adama – De obicei, nu ele. Este vorba despre nivelul la care-ti mentii energia. Cand iti mentii energia la nivelul emiterii de judecati – la adresa ta sau a altora – vibratia iti scade.

Cand te mentii la un nivel de energie, asteptand un anume rezultat, energia iti scade. Cand judeci ca ceva este greu sau ca e o lupta, energia ta scade. Constientizeaza ce anume creezi in fiecare moment. Cu fiecare gand sau emotie, tu creezi ceva pozitiv sau negativ. Energia se acumuleaza si iti afecteaza viata exterioara, tridimensionala si te impiedica sa adopti o frecventa de dimensiunea a cincea.

Aurelia – Trebuie sa nu mai gandesc si sa nu mai simt?

Adama – Ar fi bine. De fapt, ar fi foarte bine pentru tine. Pierzi prea multa energie cu ganduri legate de ce ar trebui sa se intample, ce ar trebui sa faci, cum trebuie sa faci ceea ce crezi ca trebuie sa faci etc. mintea ta este permanent ocupata in multe directii, in incercarea de a-ti modela viata intr-un anume fel, iar noi iti spunem ca nu trebuie sa se intample nimic anume si nu trebuie sa faci ceva anume. Este doar o iluzie!

Aurelia – Spui ca nu trebuie sa faci nimic! Atunci nu am o carte de terminat, nu am o calatorie in care trebuie sa merg, nu trebuie sa-mi castig existenta, sa platesc facturi, sau sa raspund la mesajele legate de misiunea mea etc.

Adama – Acestea sunt alegeri pe care le-ai facut. Incepe sa percepi toate listele tale cu “lucruri pe care trebuie sa le fac” – si ai multe – ca pe niste lucruri pe care ai ales sa le faci. De fapt, in vibratia dimensiunii a cincea, nu trebuie sa facem nimic anume. Este o alegere. Pana cand aceasta distinctie nu va fi evident pentru tine, vei ramane in vibratia dimensiunii a treia. Aceasta este calatoria ta, Aurelia: sa intelegi “adevarul” acesta si sa-l traiesti in totalitate.

Aurelia – Ei bine, nimeni nu ne-a invatat sa gandim astfel. Nu multi oameni gandesc asa.

Adama – Stim asta. De aceea iti oferim o invatatura noua pe care, la randul tau, sa o impartasesti altora. In dimensiunea a treia sunteti toti in aceasi barca. S-a acordat foarte putina importanta lucrurilor esentiale, pentru ca voi toti sa puteti trece la o constiinta de dimensiunea a cincea.

Tu si toti ceilalti care, in urmatorii cativa ani, doresc inaltarea in taramul luminii, trebuie sa pasiti intr-o alta viata cu haine noi. Daca alegeti asta, noua calatorie va incepe sa se desfasoare in moduri minunate.

Daca va agatati de ceea ce s-a intamplat inainte de acest moment si de ce se intampla in viitor, veti ramane in dimensiunea a treia. Este vremea sa va deschideti fata de absolut tot ce reprezinta un nou mod de a vedea, a percepe, a face si a fi.

Fiti pregatiti si dispusi sa traiti in momentul prezent, fara a avea asteptari – si deschideti-va catre vraja, maretia, armonia si frumusetea care va asteapta pe toti cei care vor pasi in modul de existenta al celei de-a cincea dimensiuni.

Fiti pregatiti sa traiti minuni si schimbari ce se vor manifesta in moduri care va depasesc cele mai indraznete visuri. Dar sa stiti ca asta nu se va putea intampla, atata vreme cat va veti agata, in continuare, de ceea ce cunoasteti ca viata tridimensionala. Sa traiesti in aceasta dimensiune este o vibratie, un nou mod de a fi – si nu trebuie sa faceti anumite lucruri pentru a va castiga dreptul de a ajunge acolo.

Acestea sunt adevaratele tehnici si metode pentru viata din dimensiunea a cincea.

Aurelia – Tot ceea ce imi spui acum si multe dintre cele spuse anterior, pentru acest volum, pare atat de simplu. Pana si Sananda imi spune cat e de simplu. Si totusi, nu putem pricepe. Este prea simplu.

Adama – Este asa, pentru ca mintea complica totul. V-am spus in repetate randuri, ca adevarata spiritualitate este extrem de simpla. Toate informatiile ar putea fi cuprinse intr-o mica brosura. Sunt atat de simple, incat cei mai multi dintre voi nu sunt dispusi sa le ia in seama. Cei care se trezesc, cauta permanent informatii, ultimele stiri din taramurile de lumina, alte transmisii de acolo, mai multe tehnici, mai multe activari etc. observam ca o mare parte dintre voi trece aceste informatii prin minte, dar nu integreaza prea mult din ceea ce invata.

Cititi o data, poate de doua ori si treceti la urmatoarea carte, urmatoarea transmisie si uitati aproape tot ce ati citit sau ati auzit, imediat ce gasiti urmatoarea carte pe care sa o cititi, sau urmatorul seminar la care sa participati. De fapt, voi integrati doar o parte din toate invataturile spirituale care v-au iesit in cale. Daca v-ati fi angajat sa integrati mai mult si sa deveniti aceste invataturi, majoritatea dintre voi ar fi deja intr-o stare superioara de frecventa. Mintea si nu inima doreste toate aceste lucruri. Multi hraniti mintea, in defavoarea inimii.

Inima voastra stie totul si, cu siguranta, cunoaste cele mai simple moduri de a va duce acolo unde doriti sa ajungeti – la libertatea spirituala, prin inaltare. Inima voastra stie ca aceasta cale este usoara, in timp ce mintea vrea sa va faca sa credeti ca este ceva foarte greu si complex. Cand va oferim invataturile simple care va vor inalta la o frecventa de dimensiunea a cincea, multi dintre voi nici nu vor sa le citeasca; se plictisesc. Spuneti: da, bine, Adama, am mai auzit asta. Da, asa este, le-ati auzit de multe ori si nu sunteti interesati de aceste tehnici simple. Mai  rataciti inca aici, in durere si lupte, in dimensiunea despre care credeti ca nu va mai reprezinta.

Aurelia – Atunci, trebuie sa oprim functionarea mintii?

Adama – Mintea nu poate fi oprita. Oamenii au o minte – si o au pentru un scop. Corpul fizic are si el o minte proprie – ea face parte din intregul care sunteti. Stiti ca aceasta vibratie pe care o cautati vine prin inima, dar nu o putem crea in locul vostru. Nu va putem da o lista de etape pe care sa le urmati, pentru a ajunge pe deplin la aceasta vibratie. Trebuie sa o creati, iar si iar, fara nici o restrictie, limitare sau convingere ferma ca prezenta ei ar trebui sa se faca cunoscuta, in vreun fel anume. Voi reprezentati o forta creatoare extrem de puternica, dar cand va asteptati ca ea sa se faca cunoscuta intr-un mod anume, nu se intampla nimic. Obisnuiti-va sa-L lasati pe Dumnezeul din interiorul vostru – Esenta voastra Divina – sa va indrume in calatorie si sa va calauzeasca pe tot drumul spre casa, pas cu pas. Ati devenit toti experti in a va incurca si a va complica viata in moduri care va provoaca durere. Mentineti in jurul vostru o structura despre cum trebuie sa fie lucrurile si nimic nu o poate strapunge. Aceasta este marea voastra virtute dar, dincolo de constiinta tridimensionala, nu va serveste deloc.

Aurelia – Asa am fost invatati sa cream ce dorim, hotarand ceea ce dorim, fixandu-ne intentia, ca sa arate cum dorim – si apoi, concentrandu-ne pe acel lucru. Aceasta este alchimia pe care am invatat-o.

Adama – Dar este o diferenta a decide ce vrei, a gasi adevarul despre ceea ce vrei si a stabili o lista lunga cu modurile in care ar trebui sa arate acel lucru. In aceasta etapa, foarte putini dintre voi pot face diferenta dintre cele doua. Sunteti prinsi de atata vreme in paradigma limitarii, incat va este greu sa va rupeti de ea. Ceea ce va cerem sa faceti, chiar acum, este sa retineti un simplu exercitiu si sa incepeti sa va jucati cu el. In acest exercitiu trebuie sa eliminati toate asteptarile pe care le aveti in legatura cu modul in care ar trebui sa fie lucrurile si ce anume ar trebui sa aveti. Eliminati-le si, cu bucurie si recunostiinta, incepeti sa creati si sa va traiti viata in momentul prezent! Deschideti-va larg pentru a primi dorintele inimii, dar nu va asteptati la un rezultat anume. Doar acceptati si fiti pregatiti pentru surprize!

Aurelia – Sa nu ma mai astept la nimic! Ni s-a spus ca trebuie sa avem sperante. Spera intr-un miracol, spera ca se va intampla cutare lucru etc.

Adama – In acest moment va spunem sa renuntati la toate asteptarile. Al doilea pas este sa renuntati la toate judecatile. Acestia sunt pasi foarte importanti pentru tine si pentru toti ceilalti. Mintea voastra s-a concentrat prea mult timp pe aceste doua lucruri. Ele au fost o binecuvantare, in aceasta intrupare. Ati facut promisiuni peste promisiuni. Voi face cutare – daca se intampla cutare lucru. Voi face asa – daca se intampla asta. Repet, nu e vorba despre nimic din toate acestea; e vorba despre alegerile pe care le faceti de buna voie, din centrul inimii. Este vorba despre a fi bucuros in slujba vietii de zi cu zi, nu pentru ca ti s-a spus sa faci ceva, ci pentru ca ti-ai dorit tu sa faci. Nu e vorba despre dorinta de a trece la o vibratie de dimensiunea a cincea, doar pentru ca te astepti ca suferintele si durerile sa dispara. E vorba despre a trece in vibratia de dimensiunea a cincea, deoarece asta sunteti, aceasta este adevarul vostru si urmatorul pas pe care trebuie sa-l faceti.

Fiti constienti ca, in acelas timp, in cea de-a cincea dimensiune va veti confrunta si cu noi provocari. Pe masura ce corpul si vibratia voastra se vor purifica, exista intotdeauna un proces evolutiv in desfasurare si un nou nivel la care trebuie sa ajungeti. Multi dintre voi nu isi dau inca seama ca Inaltarea nu se termina cu cea de-a cincea dimensiune. Este doar inceputul unei calatorii minunate si eterne. Trebuie sa stiti ca veti continua sa va inaltati de la un nivel la altul, de la o stare de maretie la una si mai mare, pentru totdeauna. Calatoria de inaltare nu se termina niciodata. Aceasta este natura voastra si dreptul vostru din nastere.

Trebuie sa vreti sa iesiti din lupta in care va aflati acum, fara a va astepta la ceva anume. Pur si simplu, sa fiti dispusi sa iesiti din ea si sa lasati ca totul sa se desfasoare, fara a va astepta la un anume rezultat, la o anumita data.

Sunteti potriviti pentru aceasta sarcina – sunteti mai mult decat potriviti. Sunteti mult mai potriviti decat credeti. Noi nu putem face nimic pentru a va face sa va inaltati, pana ce nu incepeti chiar voi acest proces.

Aurelia – Imi strici toate planurile. Este cert ca ceea ce scriu acum nu e ceea ce imi planificasem, initial, pentru acest volum. Cand m-am asezat sa scriu o carte despre tehnicile si metodele pentru atingerea celei de-a cincea dimensiuni, aveam relativ multe cunostinte despre lucrurile dezvaluite de maestrii Inaltati, in ultimii 40 de ani. Unele informatii sunt greu de gasit si nu multi le cunosc. Imi pregatisem o structura interesanta pentru aceasta carte si nu am respectat prea mult din ea, pana acum. Nu v-am simtit energiile, pentru ca sa incep sa primesc restul de informatii si sa le incarc cu energiile si intelepciunea voastra.

Adama – Te surprinde?

Aurelia – Nu am inteles de ce nu le simt.

Adama – Cand energiile nu au vibratia corespunzatoare, de obicei noi nu suntem aici pentru a-ti oferi ajutorul. Sunt bucuros ca ai observat acest fapt si ca nu ai continuat cu scrierea cartii, deoarece ar fi fost scrisa intr-o vibratie necorespunzatoare. Informatiile pe care aveai de gand sa le scrii sunt exacte si au fost dezvaluite de multi dintre Maestrii Inaltati din trecut. Desi aceste invataturi reprezinta inca adevarul dimensiunii a cincea, astazi tabloul nu este complet. Informatiile pe care le detii au fost dezvaluite din perspectiva celei de-a treia dimensiuni, pentru a-i ajuta pe Lucratorii intru Lumina de atunci sa initieze procesul de intelegere a constiintei superioare.

Unele piese lipsesc, iar acum se dezvaluie urmatoarea etapa. Adevarurile simple pe care le explicam acum, in aceasta carte, reprezinta frecventa celei de-a cincea dimensiuni. Ele nu au putut fi dezvaluite inainte, in aceasta maniera simpla, deoarece omenirea nu era pregatita sa le auda. Mintile oamenilor cautau atunci – si mai cauta inca – sa creeze cai spirituale foarte complicate, intrucat, daca sunt atat de simple, pentru ei nu au valoare. Pentru ca sa poti scrie despre cea de-a cincea dimensiune, in noua energie trebuia sa ajungi la aceasta vibratie – sau, cel putin, suficient de aproape.

Acesta este motivul pentru care energiile nu erau prezente atunci. Este cu siguranta un proces peste care nu se poate trece.

Cautatorii trebuiau ca, mai intai, sa fie informati la nivel mental, pentru ca multi dintre voi sa poata integra in inima, o parte din ce li se spunea. Informatiile au fost dezvaluite in vechea vibratie si si-au atins scopul foarte bine. Au ajutat omenirea sa-si dezvolte nivelul de constiinta la cel de astazi. Dar, acum, tu esti intr-o vibratie noua si nu mai este suficient ca tu si ceilalti sa va indreptati catre o Inaltare fizica in energiile vechi. Acum, totul depinde de inima, deoarece, asa cum am mai spus, inima este cea care se inalta prima si apoi restul.

Aceste informatii anterioare, pe care tu le pretuiesti atat de mult, draga mea, v-au ajutat sa ajungeti unde sunteti astazi. Fara ele, nu ati fi ajuns aici. Dar, acum simti ca restul drumului iti este blocat si ceri indrumari. Ne spui ca nu stii cum sa mergi mai departe, nu-i asa?

Trebuie sa stii ca, pentru a putea scrie metodele si tehnicile pentru a atinge cea de-a cincea dimensiune, vibratia ta trebuie sa creasca, altfel ar fi avut prea putin sens pentru tine sa scrii despre ceva ce nu ai simtit sau inteles. Te felicitam pentru pasii pe care i-ai facut. Stim ca nu a fost usor. Acum, ca ai ajuns sa intelegi acest lucru, poti sa te eliberezi din aceasta noapte intunecata a sufletului. Esti aproape gata sa-ti iei zborul.

Adama – Ahnahmar doreste sa-ti vorbeasca acum.

Ahnahmar – Salutari, draga mea, iti vorbeste Ahnahmar, iubirea inimii tale. Deoarece iti cunosc atat de bine energia, iti inteleg frustarea si nerabdarea. Nu esti multumita de ceea ce s-a intamplat pana acum, nu-i asa? Nu ai obtinut chiar toate rezultatele pe care crezi ca ti le-ai propus, la care ai sperat. Ne-ai spus de multe ori ca scopul tau este inaltarea; scopul tau a fost acela de a depasi a treia dimensiune si de a intra intr-o alta realitate dimensionala. L-ai indeplinit?

Aurelia – Nu inca.

Ahnahmar – Iti spun acum, vino acasa, draga mea. Te asteapta atat de multe aici, inclusiv iubirea mea eterna pentru tine. Accepta si doreste sa spui, simplu: “Scopurile mele privind Inaltarea nu au fost inca atinse, cu toate eforturile pe care le-am facut in acest sens aproape toata viata; deci, nu mai doresc sa mai folosesc aceste metode. Ma voi deschide catre orice alte metode noi pe care mi le oferi”.

Ce ai invatat in trecut ti-a fost util in evolutia constiintei tale, la nivelul de acum, dar asta s-a intamplat tot in vibratia tridimensionala. Toate cunostintele vechi nu te vor ajuta prea mult in noua vibratie si frecventa a dimensiunii a cincea. De ce ai dori sa te agati de metode care la tine nu au functionat?

Aurelia – Deoarece nu cunosc celelalte metode despre care tu spui ca sunt mai eficiente. Nimeni nu a vorbit prea mult despre metode simple, amintite de tine. M-am concentrat pe ceea ce am invatat.

Ahnahmar – Acum iti oferim alte metode. Aproape ca ai ajuns. Cu o mica schimbare de constiinta si de atitudine, poti sa ajungi la destinatie, intr-un timp relativ scurt, iti cer sa te iubesti suficient de mult pentru a veni acasa. Este vremea ta, este timpul sa fim impreuna, din nou, intr-un mod mai constient. Este momentul sa fim din nou uniti Divin, intr-o uniune sacra a sufletului, doua corpuri, dar o singura inima.

Aurelia – Bine, ascult.

Ahnahmar – Ti-am sugerat sa predai tot ceea ce nu te ajuta sa te purifici si sa te mentii intr-o frecventa vibratorie de dimensiunea a cincea. Iar tu poti sa-ti dai seama de diferenta, indiferent daca o crezi sau nu. In inima ta, stii sa discerni, dar depinde de tine sa o faci; nu putem face asta pentru tine.

Aurelia – Vrei sa spui, sa le predau lui Dumnezeu sau Fecioarei Maria? Vezi tu, parte din mine nu ar vrea sa le predea lui Dumnezeu, deoarece eu consider ca ele reprezinta lucruri fara valoare, pe care le-am acumulat odata cu trecerea eonilor. Nu vreau sa-dau lui Dumnezeu deseurile mele.

Ahnahmar – Dumnezeu stie adevarul a ceea ce tu numesti “deseuri” si mai stie si ca inima ta incearca sa se elibereze de dependenta fata de a treia dimensiune. Dumnezeu este dispus sa preia aceasta energie si spune: “Daca eliberezi si ne dai noua toata aceasta energie pe care o tii in interiorul tau si atat de strans in jurul tau, noi o putem transforma si o putem trimite, pentru a-i binecuvanta pe altii cu ea. Acest lucru nu numai ca te inalta din limitarile pe care le contine energia respectiva, dar, in acelasi timp, ea poate fi transformata si eliberata acolo unde este mare nevoie de ea.” De fiecare data cand predai ceva, faci un mare serviciu – tie si tuturor.

Pe masura ce eliberezi energia, cere sa ti se dea intelepciunea de a invata din ea – si poti fi libera.

Aurelia – Pare sa fie relativ usor. Credeam ca vreau sa-ofer lui Dumnezeu doar lucrurile bune.

Ahnahmar – Nu, asta nu decizi tu acum, deoarece problemele cu care te confrunti sunt asteptarile si judecatile tale. In acest moment, tu nu esti cel mai indicat judecator, pentru a decide ce este bine pentru tine si ce nu. Iti cerem ca, pur si simplu, sa incepi sa lucrezi la nivel de vibratie. Vrem sa incepi sa recunosti si sa discerni cand esti in echilibru si cand energia ta este intr-o dimensiune care nu te limiteaza; restul, poti sa-l predai. Este momentul sa faci diferenta dintre identitatea ta adevarata si iluzie – lucru ce trebuie facut prin intermediul inimii si nu sa-i spunem noi mintii tale: “Cand faci asta, iti respecti adevarul si cand faci asta, nu-l respecti. Sau, daca faci asta, esti intr-o vibratie de dimensiunea a treia si daca faci asta, esti intr-o vibratie de dimensiunea a cincea.” Acesta este cursul tau in arta desavarsirii. Draga mea, cursul tau in discernamant si redescoperire de sine. Pana ce nu vei face acest lucru pentru tine, nu vei putea mentine vibratia care sa te sustina in frecventa celei de-a cincea dimensiuni.

Poate ca, atunci cand esti nesigura, trebuie sa folosesti pendulul si sa testezi din nou totul, sau poate ca trebuie sa concepi o metoda personala, care sa-ti permita o validare clara. Depinde de tine. In fiecare situatie, te vei uita si vei spune: “Este aceasta in vibratia celei de-a treia sau a cincea dimensiuni? Daca e in vibratia tridimensionala, o voi preda lui Dumnezeu si Ii voi cere sa mi se dezvaluie intelepciunea pe care trebuie sa o invat din ea.” Lasa ca energia ta Divina sa purifice aceasta energie din tine.

Treaba ta este sa faci acest lucru cu incredere si iubire, pentru ca sa te vindeci si sa vezi ce rezultate vor fi – fara asteptari specifice si fara a cauta cu nerabdare sa afli. Macar va fi ceva nou, care va pune capat actiunii tale de a te lovi, iar si iar, cu capul de acelasi perete. Vrei sa incerci?

Aurelia –Voi incerca, cu siguranta. Astept cu nerabdare sa ajung in uniune Divina cu tine pentru totdeauna si sunt dispusa sa fac tot ce trebuie pentru a crea o punte peste prapastia care ne desparte, atat in constiinta, cat si fizic.

Ahnahmar – Sa faci asta doar pentru ca-ti doresti sa fii din nou cu mine este un motiv, dar nu ar trebui sa fie singurul. A venit vremea sa inveti ca-ti poti integra Divinitatea usor si rapid si ca poti trai experienta uniunii Divine mai intai cu Sinele, apoi cu mine

Cand vei pleca din Muntele Shasta si vei calatori pentru a merge in lume, vei vedea ca fiecare persoana pe care o vei intalni are o vibratie diferita. Va trebui sa incepi sa recunosti vibratia – adevarul vibratiei fiecarei persoane – nu judecand, ci prin discernamant. Incepe sa percepi frumusetea – nu doar a vibratiilor lor individuale, ci a trasaturii care-i caracterizeaza pe toti. Trebuie sa incepi sa faci din asta o incursiune nu doar pentru indeplinirea misiunii, dar si pentru ceea vei face pentru tine, pentru propria ta evolutie. Aceasta calatorie va constitui un curs de nivel inalt pentru tine, draga mea. Si voi fi langa tine la fiecare pas, iubindu-te si incurajandu-te sa inaintezi catre Victoria finala a inaltarii tale. Sa stii ca sunt intotdeauna cu tine. Nu exista nici o clipa in care sa nu fiu cu tine.

Aurelia – De ce imi este inca teama de calatorii si am retineri sa parasesc confortul casei mele?

Ahnahmar – Nu-ti este teama sa calatoresti. Teama ta se refera la faptul ca parasesti locul unde ai stat si este data de mintea-ego, care nu doreste sa elibereze teritoriul pe care l-a stapanit atata timp. De fiecare data cand pleci intr-o calatorie, sunt multe de descoperit. Pana acum, in pofida temerilor initiale, toate calatoriile tale ti-au adus placere, nu-i asa? Ai intalnit multi oameni cu care ai creat legaturi sufletesti foarte stranse. Asta nu s-ar fi intampla daca ai fi ramas acasa, nu-i asa?

Aurelia – Da, intr-adevar. Toti au fost minunati si sunt foarte recunoscatoare pentru aceste experiente, dar tot sunt agitata inainte de a pleca. Urasc zborurile cu avionul. Cred ca ar trebui sa am la dispozitie propria mea nava spatiala, care sa ma duca oriunde doresc. Voi aveti o multime de nave in Telos, poate as putea imprumuta una si un capitan de nava, pentru drumurile lungi. (Rasete)

Ahnahmar – In fiecare calatorie au existat multe necunoscute cu care a trebuit sa te confrunti. Mintea-ego iti spune ca necunoscutul nu este ceva foarte sigur, ca e un lucru inspaimantator, care te poate rani. Dar, daca asculti de inima, ea iti va spune ca necunoscutul este un lucru minunat; el contine posibilitati nelimitate a foarte multe lucruri pe care ti le-ai dori. Trebuie ca tu sa faci alegerea constienta de a vrea sa-ti urmezi inima in necunoscut si in toata magia cu care aceste calatorii iti pot imbogati viata. Multumeste-i mintii-ego pentru grija si spune-i, pur si simplu, sa se dea la o parte sau, in acel moment, preda-I mintea-ego lui Dumnezeu. Nu intra cu ea in polemica, deoarece acesta este domeniul ei. Pur si simplu, preda-o si intoarce-te in vibratia inimii, care te sprijina in calatoria ta. Dat fiind ca tu ai ales sa faci aceasta calatorie, de ce nu te incurajezi intr-un mod care sa te linisteasca, sa te intareasca si sa te insufleteasca? De ce continui sa te alimentezi cu idei care te obosesc, sau provoaca dezordine in sistemul tau?

Aurelia – Cred ca nu inteleg cum functioneaza.

Ahnahmar – Dar iti explicam acum.

Aurelia – De aceea va ascult.

Ahnahmar – Incepe sa exersezi acest lucru. Nu poti sa te asezi la pian si sa canti o sonata, fara sa exersezi. Trebuie sa o inveti, nota cu nota, deoarece din aceasta invatare iti vine puterea si rasplata tuturor darurilor tale de zeita care esti. Fiecare nota este un nou ton pe care trebuie sa-l inveti in aceasta calatorie – iar ulterior, ele vor alcatui un ton unitar, ce va reprezenta cantecul. Tu canti acum tonuri din toate vietile pe care le-ai trait sub forma intrupata, pe aceasta planeta. Iar cand se vor auzi puternic si clar, fiecare dintre aceste tonuri iti va arata o alta parte din Divinitatea ta. La capatul acestui proces, vei fi din nou stapana pe toate aspectele tale. Nimeni nu poate face asta pentru tine, pentru ca altfel nu ai putea deveni stapana. Trebuie sa-ti doresti asta cu fiecare fibra a fiintei tale – atat de mult, incat sa fi dispusa sa elimini  tot ce stii si ai invatat pana acum si care nu-ti mai este de folos. Fii dispusa sa pasesti in necunoscut, unde te asteapta tot ce ti-ai dorit vreodata.

Aurelia – Dar lucrurile cum ar fi casa, pisica si afacerea mea? Trebuie sa le elimin si pe ele?

Ahnahmar – Nu. Iti poti trai viata. Ceea ce trebuie sa elimini este energia pe care insisti sa o pastrezi si care te mentine in limitare. Tu vrei sa elimini energia care te tine agatata de vibratia celei de-a treia dimensiuni.

Aurelia – Nu stiu in totalitate, cum functioneaza asta.

Ahnahmar – Ba stii. Petreci foarte mult timp planificand si spunand: “Ei bine, pot face asta, cand ma voi muta. Pot face asta, cand se va intampla cutare lucru.” Renunta la toate astea; ele nu te reprezinta. Deocamdata, tot ceea ce trebuie sa stii este cine esti tu in cadrul acestor energii. Trebuie sa fii capabila sa faci diferenta dintre vibratia ta si cea din jurul tau.

Aurelia – Sa nu mai fac planuri?

Ahnahmar – Bineinteles ca poti sa faci planuri, dar nu crea atasamente fata de ele. Daca, pe moment, simti ca asta este alegerea ta, atunci asculta de ea – dar trebuie sa recunosti ca, in urmatorul moment, alegerea ta ar putea fi alta. Trebuie sa incepi sa te joci cu energiile creatoare si atunci cand ceri cu adevarat universului sa-ti dea ceva, stai de-o parte si asteapta, pur si simplu, sa se realizeze! A sta de-o parte, inseamna sa renunti la asteptarile cu privire la ce va urma si cum se va intampla totul. Asteapta surprizele, cu bucurie si recunostinta. Stii, aici noi iubim surprizele. In acest fel se ridica de pe umerii nostri o povara, deoarece face ca ceea ce ne dorim sa fie mai clar, intrucat avem mai putine alegeri de facut.

Aurelia – Nu mi-am dat seama ca asteptarile mele sunt atat de multe.

Ahnahmar – Acesta este adevarul pe care-l simti? Asteaptarile tale sunt atat de numeroase, draga mea, incat sunt scrise pe topuri intregi de hartie, in regatul luminii.

Aurelia – (Chicoteste) Ei, hai…exagerezi!

Ahnahmar – Da, auzim ce spui: “Cea de-a cincea dimensiune va arata asa, in cea de-a cincea dimensiune se va intampla asa, voi putea si voi avea acces la intreaga cunoastere, voi putea sa ma teleportez si sa zbor, am planuri pentru o vacanta foarte lunga, voi putea sa…”  O lista nesfarsita de asteptari! Sa stii ca felul in care spui sau faci anumite lucruri este, deseori, foarte amuzant pentru noi.

Aurelia – Ai dreptate, dar nu vad nimic rau in a avea acest gen de asteptari. In afara de asta, incerc sa inteleg. Asta nu inseamna ca ma astept la ceva anume.

Ahnahmar – Ceea ce tu percepi ca dorinta de a intelege, este mintea ta, care incearca sa creeze o serie de asteptari. “Daca inteleg cum ar trebui sa fie, atunci ma pot agata de aceasta imagine si ma pot indrepta catre ea.” Dar nu asta faci. Ceea ce trebuie sa faci, este sa ajungi la vibratia care este deja aici si fiind in aceasta vibratie, sa te unesti cu ea si sa accepti. Cand o vei stapani in totalitate, s-ar putea sa vrei sa faci o alegere complet diferita.

Cand vei ajunge din nou la constiinta completa, vei identifica dorinte foarte diferite fata de cele de acum, pentru tine si pentru aceasta planeta. Acum mergi din ce in ce mai adanc in propria ta Esenta Divina. Ceea ce nu este real, sunt lucrurile care se afla in exteriorul tau. Deci, de ce sa te astepti la ceva anume in ceea ce priveste casa in care vrei sa locuiesti, sau oamenii pe care doresti sa-i ai in preajma, sau modul in care doresti sa arate lumea? Nu are nimic de-a face cu tine. Vibratia pe care o cauti si la care doresti sa ajungi este in interiorul tau – si nicaieri in alta parte. Stii prea bine acest lucru.

Pana cand nu te vei putea elibera de tot ceea ce se afla in afara ta, de tot ceea ce nu este cuprins de Sine si de adevarul Divinitatii tale, nu vei trai in vibratia la care doresti sa ajungi. Nu conteaza ce se va intampla de acum incolo, in lumea exterioara; pur si simplu, nu mai conteaza.

Elibereaza-te de toate atasamentele legate de cum ar trebui sau ar putea fi. Poti accepta asta?

Aurelia – Voi incerca.

Ahnahmar – Nu vreau sa spun ca nu trebuie sa te implici. Vei dori sa te implici mai mult decat oricand, deoarece, cand iti vei da seama ca nu conteaza si nu vei mai avea asteptari sau judecati, vei trai, in sfarsit, in totalitate in vibratia pe care o doresti. Propriile tale energii iti vor fi, in sfarsit, accesibile – energiile care detin vibratia pe care o cauti oriunde, numai in tine, nu. In sine, aceasta este singurul loc unde poti cauta adevarata unime cu tot ceea ce exista – si, odata ce ai atins acea unime, totul se va adauga in tine. Nu va mai exista nevoia de a cauta in alta parte. Te iubesc mai mult decat iti poti inchipui tu acum.

Aurelia, vorbind cu Ahnahmar – Inainte de a ne opri, mai este un lucru referitor la calatoriile mele, pe care as dori sa-l discut cu tine. Ma ingrijoreaza tot timpul, deoarece imi afecteaza foarte mult campurile energetice. Francezii din toata lumea – si am auzit ca toti cei de origine latina au traditii asemanatoare – ii imbratiseaza si ii saruta automat pe cei pe care-i intalnesc, chiar daca ii vad pentru prima oara. Ei fac asta in mod natural si cu iubire, dar fara sa se intrebe daca celalalt se simte bine in aceasta ipostaza. Ma duc in Spania pentru cateva saptamani si nu sunt sigura la ce sa ma astept. Multi nu cred ca ar trebui sa ceara voie pentru a te imbratisa, a avea un contact apropiat, a te saruta si a face schimb de energii din chakra inimii. Ei cred ca este un gest de iubire si de acceptare – dar pentru mine este, deseori, ca o invadare fortata a campurilor mele energetice.

In Franta, in unele zone exista obiceiul de a saruta de patru ori o persoana pe care o cunosti prima data, de doua ori pe fiecare obraz – iar ei insista sa o faca, indiferent daca-ti place un astfel de bun venit, sau nu. Asta nu are nimic de a face cu iubirea si am senzatia ca ma ciuguleste o pasare – un obicei uman foarte neobisnuit pentru mine. Nu ma reprezinta. In S.U.A., nu este un lucru atat de obisnuit. De obicei, noi ne dam mana. De asemenea, ei se asteapta ca cineva sa raspunda pozitiv la aceste sarutari, altfel se simt jigniti sau respinsi. Ei nu sunt constienti de modul in care acest schimb energetic ii poate afecta pe ceilalti, daca nu sunt inca sensibili din punc de vedere energetic la acest tip de schimb.

Daca ar fi doar cateva persoane odata, nu ar fi o problema. Dar cand ma intalnesc cu zeci sau sute de oameni in acelasi timp, la conferinte sau seminarii, imi afecteaza in mod real starea de bine – in special cand se apropie de mine cei care inca fumeaza. Simt cum entitatea nicotinei imi scoate energia din plamani, care incep sa ma doara. Plamanii mei nu sunt atat de puternici, deoarece provin dintr-o familie care are un trecut cu bolnavi de tuberculoza, iar eu am avut pneumonie de cateva ori. Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar nu pot permite sa fiu slabita de aceste practici, pana la a ajunge chiar bolnava. Asta se intampla cand calatoresc in afara Statelor Unite.

Daca ma retrag sau le spun ca nu pot accepta acest comportament, ei se supara sau reactioneaza. Plec pentru cateva saptamani si voi intalni mii de oameni. De fiecare data, exista persoane care incearca sa ma imbratiseze sau sa ma sarute, deoarece apreciaza ceea ce fac eu si este un obicei din cultura lor. De fiecare data, simt cum mi se absoarbe energia si, atunci cand ma intalnesc cu atat de multi oameni la rand, sunt sleita si nu am timp sa ma reincarc. Apoi, cand ma intorc acasa, sunt bolnava si dureaza saptamani pentru a-mi recupera forta vitala. Cum ar trebui sa procedez, astfel incat sa nu jignesc pe nimeni? Cred ca ne putem iubi unul pe altul foarte mult si fara a ne stoarce tot timpul energiile.

Ahnahmar – Il voi lasa pe Adama sa raspunda la aceasta intrebare.

Adama – Imi pare bine ca pui aceasta intrebare, atat de direct acum, deoarece oamenii trebuie sa stie si sa inteleaga acest protocol. Este vorba despre respectarea propriilor energii si a energiilor celorlalti. Am observat cata tulburare i-a provocat corpului tau fizic acest obicei al multora dintre cei pe care-i intalnesti cand calatoresti si suntem de acord cu tine in acest sens. Acesta este tot un protocol de dimensiunea a cincea – de o natura diferita – dar la fel de important.

Oamenii trebuie sa inteleaga ca, de multe ori, nu este bine sa atingi pe cineva cu care nu ai stabilit inca o legatura de inima, sau pe care nu-l cunosti bine, fara permisiunea acestuia, indiferent de cat de bine intentionat ai fi – exceptie facand doar cazurile de urgenta, sau situatiile similare. In fond, indiferent cat de pure ar fi intentiile, oamenii vor lua intotdeauna mai mult decat vor da; aceasta este natura unui asemenea schimb si nu poti face nimic altceva, decat sa-I eviti. El se face rareori la nivel constient. Nu vorbim despre relatiile cu partenerii, sau cu copii, ori cu membrii de familie apropiati.

Toti cei care doresc sa ajunga la vibratia celei de-a cincea dimensiuni, trebuie sa fie dispusi sa renunte la toate obiceiurile si traditiile culturale tridimensionale, care nu va vor ajuta in dimensiunea la care cautati sa accedeti. In cultura noastra, gestul de prietenie cu care ne salutam este de a ne impreuna palmele si de a atinge zona chakrei inimii si, prin intermediul ochilor, ne conectam inima la inima, printr-o aplecare usoara din cap si un zambet. Nu este intotdeauna nevoie sa spunem ceva; cuvintele pot fi un simplu mesaj telepatic, cum ar fi: “Pacea fie cu tine”, sau ceva similar. Iubirea si acceptarea sunt transmise si primite prin intermediul inimii.

Asta e tot ce este necesar pentru a ne demonstra iubirea si respectul fata de cealalta persoana pe care o intalnim. Consideram ca e o mare onoare atunci cand ni se permite sa atingem pe cineva din dimensiunea noastra, care nu este membru de familie – si nu o facem prea des. Gestul se face doar cand exista un motiv special – si “intotdeauna” cand ni se permite. Asa se procedeaza atat in dimensiunea noastra, cat si in majoritatea civilizatiilor galactice. Nu trebuie sa ne atingem unul pe celalalt, asa cum faceti in dimensiunea voastra. Asa trebuie sa procedati, deoarece doriti sa ajungeti la o vibratie superioara. Nu incercam sa va schimbam traditiile de cultura. Incercam, doar sa va facem constienti de faptul ca exista o metoda superioara – pe care sunteti liberi sa o adoptati, sau nu. Ceea ce va cerem sa faceti, de acum incolo, este sa respectati dorinta celor care nu mai vor sa se angajeze in astfel de practici, pentru a-si mentine energia si vibratia spirituala la un nivel benefic lor.

Nevoia si lipsa voastra de iubire va impinge sa faceti acest schimb de energii. El nu are nimic de-a face cu iubirea; a devenit, pur si simplu, un obicei cultural.

Exista oameni care, constient sau nu, merg de la o persoana la alta, pentru imbratisari si saruturi. De fapt, de cele mai multe ori ei au o nevoie serioasa de energie de la altii, deoarece nu o genereaza din Sinele lor.

Pentru a compensa propria lipsa, ei absorb energiile tuturor celor pe care-i ating. Fac asta in numele iubirii, dar va spunem ca nu are nici o legatura cu iubirea. Ego-ul este cel care are nevoie de afectiune, deoarece el are adesea foarte putina iubire fata de sine.

Cand imbratisezi pe cineva, are loc un amestec al energiilor din chakra inimii, care afecteaza ambele persoane. Nu este intotdeauna indicat sa permiti acest schimb de energii, in special cu oamenii pe care nu-i cunosti foarte bine. Deseori, acesta este modul prin care se pot transmite “entitati” din taramurile inferioare, numite de voi “autostopisti”.

Acest lucru se intampla foarte des, prieteni si deseori vedem oameni cu tulburari aparute in urma unei intalniri de grup, la care au permis multora sa se apropie de chakra inimii, iar energiile care nu le sunt benefice au sarit in campul lor auric. Foarte des, ele au fost cauza unor tulburari mentale subtile, la unele persoane care inainte erau perfect normale.

Invatati sa va paziti si sa va protezati integritatea propriei energii. Este un lucru vital pentru procesul de atingere a nemuririi. Sunteti responsabili pentru administrarea, intr-un mod matur, a campului vostru energetic.

De obicei, acesti oameni nu stiu ce li s-a intamplat si, cel mai adesea, continua sa traiasca continuand sa aiba tulburarile si dificultatile provocate de autostopistii pe care i-au preluat, cu mult timp inainte. Aceia dintre voi care doresc sa ajunga la vibratia dimensiunii a cincea, nu-si mai pot permite sa se angajeze “cu usurinta” in acest gen de schimburi. Chiar nu ne place sa vorbim despre acest subiect, in acest volum, dar credem ca este necesar sa deveniti perfect constienti in dimensiunea voastra, de modul in care va puteti pierde sau folosi gresit energiile. In dimensiunea voastra nu exista acest risc si, chiar si atunci, respectam in totalitate energiile noastre si ale celorlalti. Acesta este unicul factor care ne permite nemurirea intacta.

Odata ce invatati sa va oferiti intreaga iubire din interiorul vostru – cea de la Esenta Divina a fiintei voastre – sa va iubiti pana cand iubirea va va umple pana la refuz inimile, nu veti mai avea nevoie sa mentineti aceste traditii culturale. Ele s-au nascut dintr-o nevoie si credem ca nu mai este necesar sa le exprimati in mod constant, in acest mod. Este alegerea voastra.

Nu vrem sa spunem ca e ceva foarte rau in asta, ci doar ca aceasta traditie este, pur si simplu, un comportament de dimensiunea a treia, care v-a fost de folos – dar care, in noua energie, nu va mai fi. Daca vreti sa ajungeti la o vibratie superioara, trebuie sa incepeti sa adoptati comportamentele acceptabile in dimensiunea la care vreti sa ajungeti. Cei care doresc sa ramana in vibratia tridimensionala, pot continua sa faca lucrurile ce v-au tinut agatati de ea. Indiferent cat de pline de iubire si bine intentionate pot fi aceste schimburi, va fi intotdeauna unul care va castiga energie si unul a carui energie va fi absorbita. Nu puteti evita acest lucru, decat daca amandoi aveti axact acelasi nivel de energie spirituala. Nu puteti sti asta, nici atunci cand intalniti pe cineva pentru prima data, nici despre majoritatea celor din jurul vostru, nu-i asa?

Este momentul ca tu, Aurelia, sa-ti aperi interesele si sa incepi sa transmiti aceasta invatatura importanta oamenilor pe care-i intalnesti, atunci cand iti vei da seama ca au nevoie de ea, la diferite niveluri – si, daca doriti sa ajungeti maestri desavarsiti, este obligatoriu sa incepeti sa actionati ca un maestru, daca vreti ca, intr-o zi, sa treceti la urmatorul nivel.



Pentru cei care fac channeling:


De asemenea, mai doresc sa fac o subliniere pentru cititori nostri. Cand cineva face un channeling din planurile superioare, are loc o activitate multidimensionala intensa in chakra persoanei care face transmisia – inainte si dupa channeling. Pentru o persoana poate fi dificil sa mentina energiile unei fiinte superioare – in special daca perioada este lunga. Se poate considera ca o ora de transmisie reprezinta echivalentul a zece ore de munca fizica, relativ obositoare.

Activitatea multidimensionala care se creeaza este, de asemenea, un dar pentru Sinele celui care transmite, dar, de cele mai multe ori, aceasta energie este disipata catre acea persoana, inainte de a putea fi integrata. Odata disparuta, ea nu mai poate fi recuperata. Cei mai multi dintre cei care fac channeling nu cunosc acest lucru si rareori isi rezerva timp pentru ei insisi, pentru a integra aceste energii, dupa o sedinta de transmisie.

De obicei, ele raman in preajma persoanelor pentru care au facut transmisiile, iar energiile minunate la care ar fi putut avea acces, se pierd.

De asemenea, audienta NU trebuie, indiferent de marimea grupului, sa mearga si sa atinga sau sa incerce sa imbratiseze persoana care face transmisia, imediat inainte sau dupa o sedinta de channeling. Sugeram ca persoana sa nu fie atinsa cel putin doua ore, inainte si dupa sedinta. Ideal ar fi ca perioada sa fie mai lunga si mai linistita, imediat dupa aceea. Ne dam seama ca nu e intotdeauna usor pentru o persoana care face channeling sa se retraga complet din multime, dupa un astfel de eveniment, dar noi va dam metodele si practicile cele mai benefice, din punct de vedere energetic.

Cei care au solicitat transmisia, cu cat petrec mai mult timp in liniste, dupa sedinta, pentru a integra energiile pe care tocmai le-au primit, cu atat sunt mai avantajati si mai transformati. Cu cat se implica mai repede in activitati lumesti, imediat dupa aceea, cu atat impactul pe care transmisia il are asupra lor, va fi mai redus. Noi, maestrii regatului luminii, nu va aducem mesaje doar pentru a va binedispune pe moment. Nu asta ne intereseaza. Scopul transmisiei noastre este de a va ajuta sa inaintati in evolutie si sa va indepliniti scopurile spirituale.

Sunt persoane care, de ani de zile, merg de la o transmisie la alta, pentru a auzi tot timpul ceva nou, dar nu au integrat nimic din intelepciunea pe care au primit-o deja din transmisiile anterioare. Deseori, ei sunt cei care se plang ca medium-ul nu a spus nimic in plus fata de ce stiau sau au auzit inainte. Acestora le spunem:

“Este efectiv imposibil sa vi se spuna ceva ce nu stiti deja cu mintea, deoarece tot ceea ce trebuie stiut este deja inregistrat in voi. Dar inima poate sa receptioneze intotdeauna informatiile la niveluri superioare de intelegere. Orice transmisie de lumina, de la orice fiinta superioara, trebuie integrata prin intermediul inimii, astfel nu va va fi de nici un folos. Mintea poate doar auzi, dar nu poate integra ceea ce aude.”


Intrebarile pe care as dori sa le pun, sunt urmatoarele:

“Ce ati facut cu toate informatiile pe care le-ati primit deja? Cum de nu ati progresat pe drumul vostru, sau de ce nu v-ati inaltat inca? Nu stiti ca vorbele rostite nu sunt la fel de importante pentru noi, ca energia si codurile de lumina care vi se transfera, odata cu fiecare transmisie?

Nu va dati seama ca, atunci cand alegeti sa va plasati in energia unei transmisii de acest gen, deveniti responsabili, din punct de vedere spiritual, pentru ceea ce ati primit si pentru ceea ce faceti – sau nu – cu aceste energii?


In dimensiunea voastra, exista o vorba care spune:

“Ignoranta este o binecuvantare”. Desi este gresita si, in fond, nu are nici o sustinere in suflet, am dori sa adaugam la aceasta ca primirea codurilor de lumina si ignorarea lor reprezinta o greseala mai mare din partea voastra, decat a nu le primi deloc.

Cand va pozitionati astfel incat sa primiti aceste energii, voi primiti si responsabilitatea karmica ce le insoteste.

Cu mare iubire si respect, va impartasim aceasta invatatura si acest adevar, astazi. Asteptam cu drag sa veniti inapoi la noi, in constiinta deplina. Eu, Adama, sunt pregatit sa va impartasesc toate invataturile cheie pe care trebuie sa le stiti si sa le intelegeti, in marea aventura a Inaltarii personale si planetare. In Telos, toti va trimitem dragostea si ajutorul nostru, in calatoria voastra spre “Acasa”.
Asa sa fie.